Vezi peste tot discursul ăsta cu femeile care trebuie să se susțină între ele. Arată trăsnet pe net, în poze cu citate și în descrieri de profil. Suntem toate o echipă, ne ridicăm reciproc, toate bune și frumoase.
Doar că chestia asta are o mică paranteză de care nu prea vorbește nimeni. Nu se mai aplică când e vorba de o femeie care îți stă în cale, de o colegă pe care nu o înghiți sau de una care are altă părere. Cu atât mai puțin nu se aplică dacă e mai deșteaptă, mai aranjată, mai apreciată sau pur și simplu mai sigură pe ea.
Acolo se termină brusc toată solidaritatea.
“Eu susțin femeile, dar pe asta n-o suport.”
Și găsesc imediat motive, că e falsă, că are figuri, că se crede nu știu cine sau că pur și simplu “are o energie nașpă”. Povestea asta cu “energia” a ajuns, de fapt, scuza perfectă când n-ai niciun motiv real, dar pur și simplu nu înghiți pe cineva.
Vezi faza asta zilnic pe internet. Sare câte una care postează numai despre respect, independență și cum să ne ajutăm între noi, iar cinci minute mai târziu lasă un comentariu plin de venin la o altă femeie pe care nici măcar n-o cunoaște. Dar na, feminismul din descriere rămâne la locul lui, că doar nu e vina ei, ci a celeilalte că “nu merită”.
E ușor să spui că susții femeile când e vorba de prietenele tale. Altă treabă e când trebuie să-i recunoști meritele uneia care te calcă pe nervi. Să poți să zici “bă, n-o înghit, dar a făcut o treabă bună aici” și să nu-i desființezi munca doar pentru că nu-ți place de ea.
La fel e și la birou. Toate vorbesc despre cum trebuie să ne ridicăm unele pe altele, dar dacă o colegă primește o mărire sau e lăudată de șefi, se termină toată prietenia. Îi zic un “felicitări” cu jumătate de gură, iar după două minute o toacă mărunt pe grupul de WhatsApp.
După care dau share la citatul ăla obosit “Femeile puternice nu se tem de alte femei puternice”.
Se tem atât de tare încât au nevoie de trei prietene și două grupuri separate ca să o bârfească în liniște.
Nu e nicio problemă dacă nu-ți place de cineva. Nu trebuie să fii prietenă cu toată lumea, nu trebuie să-ți placă cum se îmbracă sau cum vorbește. Dar dacă susținerea ta dispare fix când omul din față nu e pe placul tău, n-are nicio treabă cu solidaritatea. E doar antipatie pe care încerci să o împachetezi frumos ca să nu ieși tu șifonată.
Dacă vrei să vezi cât valorează principiile tale, uită-te cum te porți cu o femeie pe care n-o suporti. Cu una care te contrazice, care are succes unde tu ai dat chix sau care primește atenția pe care ți-o doreai tu. Dacă poți să fii corectă cu ea și să-i recunoști ce-i al ei, atunci chiar ai caracter. Dacă nu, ești doar încă una care face figurație pe net.
Articolul tău mi-a amintit de o experiență din pandemie. Am lucrat cu o colegă: ea pe achiziții, eu pe execuție. Aducea contracte geniale, dar pur și simplu nu ne suportam. A fost o antipatie reciprocă și asumată din prima secundă. Nu am fi ieșit niciodată la o cafea.
Dar profesional? A fost cea mai mișto colaborare. Amândouă știam pentru ce suntem plătite. Faptul că nu ne agream ca persoane nu ne-a împiedicat să ne lăsăm orgoliile la ușă. În ședințe ne aruncam replici acide, dar la finalul proiectelor ne strângeam mâna și ne felicitam sincer, iar a doua zi ne uram din nou și o luam de la capăt.
Când îți știi valoarea și limitele, poți să admiți că altul e mai bun ca tine într-un domeniu. Nu e nimic înjositor și nu e loc de invidie. Fiecare își făcea treaba excelent pe bucățica lui.
Mai mult, când concuram cu bărbații în domeniu, făceam o echipă strânsă și ne susțineam enorm, pentru că era proiectul nostru comun. Chiar dacă a doua zi ne uram din nou. Deci se poate!
Cât despre feminismul ăsta de pe net, mi se pare un consum inutil de energie, dus acum într-o extremă uriașă. Până la urmă, respectul și susținerea adevărată se văd în fapte și în maturitate, nu în extreme.