Am crescut într-o vreme în care, dacă se strica ceva prin casă, nu sărea nimeni cu comanda pe internet pentru altul nou. Prima reacție era simplă, desfăceai, te uitai în el și vedeai dacă se poate cârpi.
Dacă pâlpâia televizorul, venea un vecin priceput cu o șurubelniță în buzunar. Dacă troncănea mașina de spălat, se desfăceau șuruburile pe loc. Un scaun care scârțâia se strângea, pantofii se duceau la cizmar, hainele se cârpeau, iar un dulap vechi se dădea cu șmirghel, primea un strat proaspăt de lac și mai ducea zece ani fără probleme. Nu pentru că eram noi mai răbdători din fire, ci pur și simplu nu exista mentalitatea asta de unică folosință, în care arunci totul la primul semn de uzură.
Și parcă facem exact la fel și cu oamenii.
Cum începe o relație să scârțâie puțin, cum se termină luna de miere și apar primele discuții mai aprinse, primul gând e gata, “nu ne potrivim, caut altceva”. Schimbăm partenerii ca pe electrocasnice. Nu mai arată totul ca-n prima zi? Trecem la următorul.
Nu zic acum să stai într-o relație toxică sau să înghiți bătăi de joc, minciuni și lipsă de respect. Sunt lucruri peste care nu se trece și care nu se cârpesc cu vorbe frumoase. Dar multe relații nu se rup din motive grave, ci pur și simplu din oboseală și lene.
Am uitat cum e să mai ai răbdare. Când apar probleme, e nevoie să lași orgoliul deoparte, să zici clar ce te doare înainte să aduni draci și să asculți ce are celălalt de spus, nu doar să aștepți să-ți vină rândul la replică.
Sigur, nici generațiile vechi n-au fost perfecte. Mulți au stat în căsnicii moarte doar de gura lumii și au confundat răbdarea cu resemnarea. Dar aveau o chestie pe care noi am pierdut-o, măcar încercau să repare înainte să arunce totul la gunoi.
Țin minte mesele alea vechi de lemn din bucătăriile bunicilor, pline de crestături și zgârieturi. Nu erau impecabile, dar la ele s-au adunat familii întregi zeci de ani. Cam așa e și cu oamenii. Cu timpul mai apar julituri, mai greșești, mai vin zile proaste. Asta nu înseamnă că trebuie să dai cu piciorul la tot ce ai construit.
E mai comod să schimbi un om decât să muncești la o relație. Doar că, dacă arunci totul la prima ceartă, riști să rămâi cu o colecție întreagă de începuturi și fără nimic care să țină cu adevărat în timp.
Rezonez din tot sufletul cu ce ai scris.
Am crescut și eu în aceeași generație, unde reparam lucrurile pentru că pur și simplu nu ne permiteam să cumpărăm altele noi în fiecare an. Dar ca să repari ceva, trebuie mai întâi să ai curajul să vezi că e stricat, să înfrunți un adevăr care adesea nu ne place. Mi-a rămas în minte un slogan din adolescență: “Dacă vrei ceva cu adevărat, poți”.
Trebuie să vrei. Iar în iubire, cel mai prețios lucru pe care îl putem dărui este timpul nostru. Să-ți faci timp pentru celălalt, indiferent cât de plină sau ocupată e ziua, e un gest extraordinar.
Până la urmă, despre asta este vorba: despre disponibilitatea de a nu renunța când devine greu.