Unii cred ca, daca posteaza zilnic trei citate din parinti duhovnici si doua poze cu apusuri si flori, se sterge automat tot ce au debitat pe net in ultimii cinci ani.
Nu se sterge nimic. Doar au ingropat mizeria sub un morman de postari noi.
Astazi ii vezi mari dascali de moralitate. Ne invata cum e cu bunatatea, cat de urat e sa arunci cu piatra, cum trebuie sa fim toti o mare familie si cat de josnic e sa judeci aproapele.
Auzi la ei.
Daca derulezi putin pagina inapoi, dai de alt personaj: acelasi om care desfiinta oameni pe aici fara nicio mila. Atunci nu mai era vorba de iertare si blandete. Era vorba de jigniri la gramada, barfe ieftine, capturi de ecran aruncate pe perete ca sa rada gura-casca si certuri duse pana la sange. Atunci nu mai plangea nimeni de mila victimelor. Trebuia sa iasa scandal, sa curga comentariile si sa castige el cearta.
Iar azi, acelasi individ vine si-ti explica grav ca “nu e frumos sa vorbim urat de altii”.
Nu zice nimeni ca nu poti sa te schimbi. Toti am fost prosti la un moment dat, am zis tampenii la nervi, am judecat aiurea si am facut greseli de care nu suntem mandri. E omeneste.
Dar una e sa recunosti cinstit ca ai fost un magar si incerci sa nu mai fii, si alta e sa te prefaci ca ai fost usa de biserica dintotdeauna.
Cei mai multi nu se schimba, doar isi schimba decorul si publicul. Cand nu le mai iese combinatia cu scandalul, descopera “linistea sufleteasca”. Cand ajung ei sa incaseze suturi, descopera brusc cat de mult doare barfa. Nu urasc rautatea fiindca au devenit mai buni, ci pentru ca le-a venit lor randul sa stea la colt.
Cine chiar s-a trezit la cap nu uita ce prostii a facut. In schimb, ipocritul incearca din rasputeri sa stearga urmele si sa convinga pe toata lumea ca el n-a facut niciodata rau unei muste.
Poti sa-ti pui tu ce aura vrei la poza de profil, ca pe net nu tine figura.
Dumnezeu mai iarta, dar oamenii au capturi de ecran.
Leave a Reply