E plin netul de o categorie tare interesanta de oameni, nu scot un ban din buzunar, nu pun osul la treaba, dar stiu la milimetru cum ar fi trebuit sa cheltuiasca altul banii lui.
Au aparut marii experti in donatii de la tastatura.
“De ce ai dat acolo?”
“Mai bine ajutai un copil, nu un caine.”
“Sigur e teapa, n-ai verificat actele!”
“Stiu eu pe cineva care merita mai mult.”
Si uite asa, omul care chiar a rupt din banii lui ca sa ajute pe cineva se trezeste tras la raspundere de unul care n-a dat doi bani toata viata lui. Cu banii lor sunt extrem de zgarciti si atenti, dar cu banii altora fac planuri mari de investitii. Stiu exact unde trebuia sa ajunga fiecare leu, cine e demn de mila si cine nu, au scheme, au strategii. Singura treaba care lipseste e contributia lor. Aia nu apare niciodata.
E comod rau sa judeci de pe margine. O critica nu te costa nimic, decat doua minute pierdute la taste si putina acreala.
Cine vrea sa ajute, o face si gata. A vazut un om la necaz, a putut sa dea o mana de ajutor, a dat si si-a vazut de drum. Nu sta sa ceara voie si nici nu-si ia aprobari de la tribunalul din comentarii.
Daca n-ai incredere intr-un caz, treci mai departe, nu te obliga nimeni sa scoti portofelul. Daca stii sigur ca e o magarie la mijloc, vino cu dovezi clare, nu cu pareri. Dar sa stai cu mainile adanc infipte in buzunare si sa-i iei la rost pe aia care fac ceva, doar ca sa te simti tu mai destept, e penibil de-a dreptul.
Unul da o paine, altul pune zece lei, altul ajuta cu o vorba sau cu o masina. Fiecare face cat si cum poate.
Inainte sa sari la gatul cuiva si sa numeri ce-a dat el, mai bine te uiti in oglinda si te intrebi simplu, eu ce-am facut azi pentru cineva? Daca raspunsul e “nimic”, atunci pune mana si taci. E foarte usor sa fii boier mare si generos pe buzunarul altuia.
Așa este. E plin netul de oameni care judecă fără să miște un deget. Dar, privind de câțiva ani dinamica asta de pe rețelele sociale, am observat și o altă latură… pe care n-am înțeles-o niciodată.
De ce unii oameni, atunci când aleg să facă un bine, simt nevoia să facă video? Să posteze, să vorbească… să se laude? De ce te-ai lăuda cu asta?
Înțeleg perfect cazurile mari, excepționale, care se mediatizează pentru că oamenii chiar au nevoie de sume uriașe. Acolo, dacă o faci public, din puțin cu puțin se face mult și poți salva un suflet. Este extraordinar când se întâmplă așa. Dar în rest… n-am înțeles niciodată nevoia asta de validare. Ai aflat de un caz, un om are nevoie de un ajutor, ai cunoștințe, vorbești în stânga și în dreapta, pui mână de la mână cu prietenii și rezolvi problema în liniște.
Când eram mică, bunica mea mi-a spus un lucru: “Când faci un bine, dă cu dreapta și fă să uite stânga”.
Atunci, când eram copil, n-am înțeles mare lucru din ce a vrut ea să spună. Dar am crescut… am crescut și mi-am dat seama. Am înțeles mai târziu, dar am înțeles.
E atât de important să fii omul potrivit la momentul potrivit. Și nu toată lumea are nevoie de bani. Unii oameni au nevoie de un zâmbet. Alții au nevoie de o îmbrățișare… alții au nevoie doar să fie ascultați, sau au nevoie de o vorbă caldă.
Dar de ce n-ai putea să faci asta fără să te apuci să vorbești despre asta?
Eu cred că binele pe care îl faci când nu știe nimeni despre el este un bine făcut cu adevărat.
În momentul în care deja ai început să te lauzi cu ceea ce ai făcut și să spui la zece persoane… gestul tău și-a pierdut din valoare.
Își pierde din valoare… pentru că nu mai e despre cel pe care l-ai ajutat. E doar despre tine.
Sau… cine știe? Nu știu… poate doar văd eu lucrurile prea de demult.