Tragem toata viata cu impresia idioata ca avem timp de dat cu carul si ca tot ce avem azi ni se cuvine pe vecie.
Cat timp te dai jos din pat pe picioarele tale si nu te doare nimic, ti se pare o banalitate. Nu te gandesti nicio secunda la sanatate. Trebuie sa te tranteasca o boala sau sa te lase o incheietura ca sa realizezi ce lux era sa poti merge zece kilometri fara sa gemi de durere.
Cu parintii e la fel. Te suna maica-ta si-i zici repede ca esti prins cu treaba, ca o suni tu diseara, ca treci in weekend. Traiesti cu convingerea prosteasca ca batranii raman vesnic la capatul firului. Pana intr-o zi cand telefonul ala tace de tot si ai vinde si camasa de pe tine doar sa-i mai auzi vocea zece secunde, spunandu-ti aceeasi banalitate de care erai plictisit.
Sau prietenii din tinerete, cu care bateai strazile si faceai planuri mari. Credeai ca o sa ramaneti aceeasi gasca pana la adanci batraneti. Apoi viata ii imprastie, unul isi ia nevasta si dispare din peisaj, altul pleaca prin strainatate dupa un ban, altul nu mai raspunde la telefon ca are alte cercuri. Si te trezesti dintr-o data ca oamenii cu care radeai zilnic au devenit niste straini carora le mai dai un “la multi ani” din inertie, o data pe an.
La fel e si cu o femeie langa tine. Cat timp e acolo in casa, ii iei prezenta de-a gata. Te obisnuiesti cu cafeaua pusa pe masa, cu intrebarile ei daca ai mancat, cu rasul ei prin camera. Abia cand se rupe filmul si ramane casa aia goala si rece, te loveste toata linistea peste ochi si pricepi ce aveai de fapt.
Timpul nu vine cu un baros sa-ti sparga viata dintr-o data. Te fura pe nesimtite. Iti ia cate o zi, cate o cafea, cate o intalnire amanata, pana cand ramai doar cu niste amintiri dupa care tanjesti degeaba.
Daca ai pe cineva drag aproape, mai lasa dracului graba si telefoanele. Bea o cafea cu el, asculta-l cand vorbeste si bucura-te cat inca e la masa. Ca dupa ce se trage cortina nu mai exista nicio rezerva si niciun buton de intoarcere, oricat de mult ai vrea sa-ti plangi de mila.
Leave a Reply