Sunt vorbe pe care le arunci cuiva la o cafea bauta in graba sau la o tigara fumata pe coltul strazii, fara sa-ti treaca prin cap ca peste zece ani o sa-ti aduci aminte fiecare cuvant.
Pe moment nu dai doi bani pe discutia aia. Nu-ti zice nimeni ca s-ar putea sa nu mai vezi omul ala niciodata. Vorbiti tampenii, faceti o gluma proasta, te uiti la ceas ca ai treaba si pleci mai departe, convins ca o sa va revedeti peste trei zile.
Apoi se intampla viata. Se rupe legatura, pleaca unul din tara, sau pur si simplu omul se duce de tot. Si abia atunci, intr-o zi oarecare, te loveste din senin amintirea din dupa-amiaza aia.
Iti aduci aminte pana si cum statea pe scaun, cum batea soarele prin carciuma aia prapadita si ce haine avea pe el cand ti-a zis o banalitate. Te strange stomacul cand realizezi ca n-a fost niciun ramas-bun cu vorbe mari, niciun semn, nimic. A fost doar o discutie oarecare care s-a nimerit sa fie ultima.
Ultima data cand ai mai baut o bere cu un prieten bun din tinerete, sau cand ti-a zis mama la telefon, pe fuga “Ai grija de tine”.
Cat timp traiesti momentul esti prosteste de grabit. Stai cu nasul in telefon, te gandesti ce ai de platit, ce-ai de reparat pe acasa si abia astepti sa termini cafeaua ca sa fugi mai departe. Dupa aia, cand ramane scaunul gol, ai da oricat doar sa mai poti sa-l mai auzi cinci minute povestind aceleasi bazaconii.
Cu cat trec anii, parca nu-ti mai vine sa fugi asa bezmetic. Mai lasi telefonul deoparte, mai stai zece minute in plus la o poveste si te uiti mai atent la cel din fata ta. Ca nu stii niciodata cand s-a tras linia si e pacat sa fii absent fix cand traiesti o intalnire pe care n-o mai prinzi a doua oara.
Leave a Reply