Prima zi de scoala. Prima privire. Prima iubire.

Aveam vreo 16 ani si ma dusesem la scoala la deschidere cu chef de duca, mai mult ca sa scap de gura alor mei de acasa. Ma durea undeva de discursurile directorului, de profesori si de manualele alea jerpelite pe care trebuia sa le caram in brate de la biblioteca. Eram cu gandul la gasca de derbedei, sa ne vedem dupa vacanta de vara, sa ne tragem de haine si sa fumam o tigara pe furis in spatele salii de sport.

Curtea era un balamuc complet. Pustii mai mici urlau si se alergau pe asfaltul crapat, dirigintii incercau sa alinieze lumea la careu ca la armata, iar noi, astia mai maricei, stateam sprijiniti de un gard de plasa, cu mainile in buzunare, crezandu-ne buricul pamantului.

Stateam la caterinca cu baietii, ranjeam la o gluma proasta si am intors capul intr-o doara spre aleea de la intrare.

Acolo a fost pocinogul.

Intrase o fata noua pe poarta. Nu stiu cine era cu ea, habar n-am cu ce naiba era imbracata si nici n-a picat vreun trasnet din cer. Pur si simplu m-am oprit la mijlocul unei fraze si am ramas cu gura cascata ca un bou. M-a inghiontit un coleg in coaste sa ma intrebe ce am patit, dar parca mi se infundasera urechile; auzeam larma aia din jur infundat, de departe, de parca vorbeau toti pe sub apa.

Din clipa aia s-a terminat cu toata jmecheria mea. M-am transformat intr-un bleg de prima clasa.

Toate pauzele s-au dat peste cap. Ma prefaceam ca am treaba la cancelarie sau ca ma duc la baie doar ca sa trec pe langa clasa ei de trei ori pe ora. Daca venea din sens opus pe coridor, ma uitam ostentativ pe pereti sau ma faceam ca studiez un afis cu tabele chimice, numai sa nu vada ca ma fac rosu ca sfecla. Si cand reuseam sa dau nas in nas cu ea, mi se usca cerul gurii si ma impiedicam in propriile picioare.

Astazi, daca stai sa te uiti in urma, mori de ras la ce caraghioslicuri faceam. Dar atunci parea o chestie de viata si de moarte.

Daca o zarisem dimineata pe hol si se uitase o secunda spre mine, eram cocos toata ziua, nu ma mai atingea nicio nota proasta. Daca nu venea la ore sau daca vorbea cu alt flacau de la clasa de alaturi, imi cadea cerul in cap si zaceam imbufnat toata dup-amiaza, mestecand o ciuda de care mi-e si rusine acum sa-mi aduc aminte.

Nici n-am apucat sa fim impreuna, nici macar o vorba ca lumea n-am legat, ca eram prea prost si prea timid ca sa deschid gura fara sa ma balbai. N-a fost nicio mare idila, n-au fost declaratii siropoase sau plimbari romantice.

Dar cand vine septembrie si simt aerul ala rece de dimineata amestecat cu fum si cu frunze ude, parca ma vad din nou la saisprezece ani, rezemat de gardul ala ruginit, cu inima batand nebuneste in gat pentru prima data, holbandu-ma dupa o fata pe care nici n-aveam curaj s-o salut.