Am intrat alaltaieri intr-un magazin din asta mare, dupa munca, doar sa insfac o cutie de lapte si doua iaurturi si sa fug acasa, ca eram rupt de picioare.
Ajung la raftul cu lactate si gasesc acolo o cucoana plantata fix pe mijloc. N-aveai cum sa te strecori nici pe stanga, nici pe dreapta, isi lasase cosul de-a curmezisul si statea proptita in fata usilor de sticla de parca pazea un tezaur.
La inceput am zis ca se uita si ea dupa vreun pret, ca omu’. Dar cand m-am apropiat, am vazut ca femeia era in misiune speciala.
A deschis geamul, a scos un borcanel mic, si-a tras ochelarii pe varful nasului si a inceput sa-l invarta pe toate partile. Il apropia de lumina, dadea din buze, il intorcea invers sa-i vada fundul, citea textul ala marunt cu conservantii de zici ca semna un contract de ipoteca pe treizeci de ani. Dupa un minut intreg de studiat, l-a asezat inapoi la dunga, exact cum fusese, si a intins mana dupa altul.
Eu stateam in spatele ei ca blegul, cu cosul in mana. Un minut, doua, trei. Simteam cum incepe sa-mi pulseze o vena la tampla.
Femeia nici nu clipea. A scos doua borcane diferite, le-a ridicat la nivelul ochilor si a ramas asa, nemiscata, cantarindu-le in maini ca si cum dadea sentinte la tribunal. Eu ma uitam la ceafa ei si ma rugam in gand sa-i pice mana pe ceva mai repede, sa ma lase si pe mine sa bag mana sa iau o cutie oarecare si sa plec.
Si cand ma pregateam sa-i bag un “ma scuzati, pot sa iau si eu repede…”, se intoarce doamna brusc spre mine. Se uita fix in ochii mei, foarte calma, si ma intreaba de la obraz:
“Dumneavoastra de care luati?”.
Mi s-a oprit creierul o fractiune de secunda. Stateam ca mutul. Femeia a stat cinci minute sa faca analiza chimica la toata vitrina aia si acum voia parerea mea de expert.
M-am simtit prins ca la scoala, cand te scoate profesorul la tabla din somn si n-ai habar despre ce se vorbeste. Ca sa nu par ultimul dobitoc care mananca orice prostie de pe raft, am intins mana pe automat, am prins primul borcan albastru care mi-a iesit in cale si am zis cu voce ferma:
“Pe asta. E foarte bun”.
N-aveam nicio idee ce dracu luasem. Putea sa fie cu prune uscate, cu seminte de in sau fara gust, doar voiam sa termin circul.
Cucoana s-a uitat lung la borcanul din mana mea, apoi la mine, a dat grav din cap, aprobator: “Aha… asa ziceam si eu”. A bagat mana prompt, a insfacat doua bucati din alea, le-a trantit in cos si a plecat mai departe pe alee, multumita de sine.
Am ramas singur in fata frigiderului, uitandu-me la borcanul ala albastru din mana ca la un bilet de loterie pierdut. M-am pomenit dintr-o data transformat in consilier pe lactate, asa, pe gratis, doar ca sa pot trece de o femeie hotarata sa descopere taina iaurtului perfect.
De-acum incolo, cand vad pe cineva ca sta mai mult de zece secunde holbandu-se la etichete cu ochii mari, ocolesc tot raionul. Decat sa ma bage vreunul la interogatoriu despre grasimi si fermenti, mai bine mananc paine goala acasa.
Leave a Reply