M-am ridicat adineauri de pe scaun hotarat, cu pas apasat, de ziceai ca ma duc sa semnez acte la notar sau ca s-a spart vreo teava. Intru in bucatarie, fac doi pasi pe gresie, ma opresc brusc in mijlocul camerei si raman blocat cu ochii-n tavan.
Pauza totala. Scurtcircuit la mansarda.
Ma uit in jur ca prostul, incercand sa prind un fir, dulapurile la locul lor, chiuveta goala, aragazul stins. Nimic suspect, doar eu stand smirna intre masa si frigider, fara sa mai am habar de ce dracu ma urnisem din camera.
Si incepe circul ala clasic pe care-l facem toti cand ne lasa memoria balta. Tragi de sertarul cu tacamuri, te uiti lung la niste furculite si un desfacator de bere, de parca alea ar sti ce-a fost in capul tau acum treizeci de secunde. Dupa aia deschizi usa la frigider. Te loveste aerul rece in fata, te holbezi pe rafturi la o bucata de telemea uscata pe margini, la un borcan cu mustar de acum trei luni si la o sticla de apa pe jumatate goala. N-ai nicio treaba cu mancarea, nici macar nu-ti era foame, dar stai aplecat pe usa aia deschisa si scanezi borcanele ca un bleg, sperand sa-ti aduca aminte vreun iaurt ce cauti acolo.
Nimic, zero. Ii dai drumul la usa sa se inchida, te mai uiti o data la geam si te cari inapoi in sufragerie cu coada intre picioare, injurand printre dinti ca incepe sa te lase capul la nici patruzeci si de ani.
Iar faza cea mai idioata stii care e? Ca nici n-apuci sa pui fundul inapoi pe scaun, faci doi pasi spre birou si pac, iti sare gandul din senin, bricheta! Bricheta aia albastra de pe cuptorul cu microunde o cautam.
Numai ca acum, normal, ti s-a taiat tot cheful. Daca te pui sa te intorci, parca te ia o lehamite si mai mare. Ramai pe scaun, te uiti in gol si te gandesti ca asa incepe batranetea, te plimbi brambura prin doi metri patrati, deschizi sertare la nimeneala si uiti ce voiai sa zici inainte sa apuci sa deschizi gura.
Stai liniștit, că “scurtcircuitul” ăsta nu așteaptă să împlinești 40 de ani, te lovește cu talent cand vrea el si fara sa se uite la buletin! 😂
Dacă ție ți se pare frustrant că ai făcut doi metri până la frigider, să vezi cum e când ți se șterge hard disk-ul în mijlocul unei ședințe importante. Am pățit-o: după jumătate de oră de discuții serioase, pac! Blanc total. Mă uitam la oameni, mă uitam pe hârtii, zero barat. M-am scuzat panicată, am fugit la baie, mi-am amintit tot, m-am întors victorioasă la masă și… pac, al doilea blanc, exact în aceeași secundă! M-a salvat doar telefonul de la școala piciului, că altfel și acum credeau oamenii ăia că am văzut o fantomă. Norocul prostului!
Spre deosebire de tine, eu sunt din specia aia încăpățânată care nu renunță. Dacă uit de ce am intrat în cameră, fac și 4-5 drumuri dus-întors, ca la maraton, doar-doar s-o alinia vreo planetă și-mi pică fisa. Deja când mă vede pisica făcând naveta sufragerie-bucătărie, se uită la mine de parcă scrie Ginkgo Biloba și Lecitină pe fruntea mea.
Deci capul sus, data viitoare când mai deschizi frigiderul degeaba, măcar ai făcut pașii pe ziua de azi!