Mi-a spus cineva, la un moment dat, ca nu mai crede in promisiuni, ci in comportament. Si mi s-a parut una dintre cele mai simple si mai corecte observatii pe care le poti face despre oameni.
Pana la urma, oricine poate spune lucrurile potrivite. Poti promite ca te vei schimba, ca vei fi mai atent, ca vei fi acolo cand va fi nevoie de tine. Poti spune ca iti pasa, ca respecti un om, ca nu ai intentionat sa-l ranesti. Cuvintele sunt usor de gasit, mai ales atunci cand simti ca risti sa pierzi ceva sau pe cineva.
Problema apare dupa ce discutia se termina si viata isi reia cursul. Atunci nu mai conteaza ce ai promis, ci ce faci. Daca te porti la fel ca inainte, daca repeti aceleasi greseli si daca ajungi mereu in acelasi punct, promisiunile tale incep sa-si piarda valoarea. Nu pentru ca oamenii ar fi incapabili sa se schimbe, ci pentru ca schimbarea adevarata trebuie sa se vada in timp, nu doar in momentele in care situatia devine incomoda.
Am ajuns sa cred ca una dintre cele mai mari greseli pe care le facem este sa ne agatam de ceea ce ne spun oamenii, in loc sa privim cu atentie ceea ce ne arata. Ne place sa credem explicatiile care ne linistesc, sa cautam scuze pentru cei la care tinem si sa ne spunem ca, de data aceasta, lucrurile vor fi diferite.
Uneori, chiar vor fi. Dar alteori ne trezim asteptand o schimbare pe care celalalt o promite de atat de mult timp, incat ajungem sa confundam asteptarea cu speranta.
Si nu se intampla doar in relatiile de iubire. Se intampla intre prieteni, in familie, la locul de munca si in orice situatie in care increderea dintre oameni conteaza. Exista persoane care vorbesc frumos despre loialitate, dar dispar cand ai nevoie de ele. Oameni care predica respectul, dar te trateaza cu superioritate atunci cand nu le mai esti de folos. Oameni care spun ca detesta minciuna, dar isi construiesc propriile justificari de fiecare data cand adevarul nu le convine.
Nu trebuie sa-i prinzi cu o minciuna spectaculoasa ca sa intelegi cine sunt. Uneori, este suficient sa observi diferenta dintre ceea ce spun si ceea ce fac.
Un om care te respecta nu va reusi sa fie perfect in fiecare situatie. Va gresi, va avea zile proaste si uneori te va dezamagi. Diferenta este in felul in care reactioneaza atunci cand ii spui ca te-a ranit. Asculta? Isi asuma? Incearca sa repare? Sau intoarce totul impotriva ta, gaseste vinovati si repeta exact acelasi comportament dupa ce trece momentul tensionat?
Aici se vede daca ai in fata un om dispus sa-si corecteze greselile sau unul care vrea doar sa scape de consecintele lor.
Pentru mine, increderea nu inseamna sa cred tot ce-mi spune cineva. Inseamna sa ajung in punctul in care nu mai trebuie sa-mi pun permanent intrebari despre intentiile lui, pentru ca faptele sale imi ofera suficienta claritate. Nu am nevoie de declaratii grandioase, de juraminte sau de explicatii interminabile. Am nevoie de consecventa.
Pentru ca un gest frumos facut o data poate impresiona, dar comportamentul repetat iti arata la ce te poti astepta de la un om. O scuza poate repara o discutie, dar numai schimbarea poate repara increderea. Iar o promisiune nu valoreaza prea mult daca trebuie sa o auzi de zece ori pentru ca nimic sa nu se schimbe.
Sigur, oamenii merita sansa de a invata din greseli. Nimeni nu ar trebui judecat doar dupa un moment nefericit. Dar exista o diferenta intre a-i oferi cuiva timp sa se schimbe si a-i oferi la nesfarsit ocazia de a repeta acelasi lucru.
La un moment dat, trebuie sa incetezi sa mai asculti doar ceea ce ti se spune si sa incepi sa iei in serios ceea ce traiesti.
Poate ca maturitatea incepe tocmai atunci cand nu te mai lasi convins de cuvinte frumoase, ci inveti sa observi linistit, fara sa mai cauti explicatii pentru fiecare dezamagire. Nu mai simti nevoia sa demonstrezi ca cineva nu se tine de cuvant. Nu mai ai nevoie sa castigi o disputa despre cine are dreptate. Pur si simplu, privesti faptele si iei decizii in functie de ele.
Pana la urma, oamenii iti pot spune orice despre cine sunt, dar comportamentul lor iti arata cine sunt atunci cand vorbele nu le mai sunt suficiente.
Iar cand ceea ce face un om contrazice in mod repetat ceea ce spune, poate ca nu mai ai nevoie de o alta promisiune. Ai deja raspunsul.
Mi-a dat o stare de liniște să văd că nu sunt singura care observă lumea așa, care studiază din umbră reacțiile și gesturile oamenilor. Pentru mine, limbajul trupului și faptele au vorbit întotdeauna mult mai tare decât orice declarație grandioasă. Mereu am prețuit oamenii care vorbesc puțin și fac mult, cei care lasă faptele să preceadă cuvintele. Atunci când înțelegi cu adevărat puterea cuvintelor și însemnătatea lor, le înțelegi și efectul, așa că ai grijă ca ceea ce spui să se coreleze perfect cu ceea ce faci.
Textul tău m-a întors în timp, pe vremea când aveam 13-14 ani și bunicii mei ,care m-au crescut și de la care am învățat atât de
multe, mi-au spus o vorbă pe care atunci n-am priceput-o:”Promisiunea e mai rea decât datoria”. A trebuit să cresc și să trec prin prima dezamăgire ca să înțeleg cât de mult doare când cineva își calcă cuvântul.
Mai târziu, în business și în viață, am învățat că neprevăzutul se întâmplă și că uneori chiar nu mai poți face ce ai promis. Dar, la fel cum ai scris și tu, contează enorm reacția de după. Eu am admirat mereu oamenii care au curajul și onestitatea să vină și să spună:”Uite, am promis, dar a intervenit asta și nu mai pot. Îmi asum”. Asta înseamnă, pentru mine, un om sincer. Sunt rari, dar există.
Într-o lume atât de zgomotoasă, plină de social media, în care toată lumea aleargă disperată după validare și în care se aruncă mii de vorbe goale în vânt, eu încă mai prefer liniștea aceea în care oamenii se respectă prin fapte. Încă mai cred și încă mai sper în lumea asta. Iar faptul că tu ai ales să scrii despre lucrurile astea, atât de curat și atent, îmi demonstrează că nu greșesc sperând. Atâta timp cât mai există oameni ca tine, care observă și pun preț pe aceste valori, înseamnă că în lume încă mai este bine, încă mai există respect, sinceritate și onestitate.