Am observat ca exista oameni care nu au nevoie de un motiv ca sa fie rai cu cineva. Nu le-ai facut nimic, nu i-ai deranjat, nu le-ai intrat in viata. Pur si simplu te trezesti ca te ironizeaza, te iau de sus sau incearca sa te faca sa te simti prost, de parca simplul fapt ca existi le-ar da un motiv sa te puna la punct.
Si atunci te intrebi, cu ce le-am gresit?
Uneori, raspunsul este ca nu le-ai gresit cu nimic. Problema nu este neaparat la tine, ci in felul in care ei aleg sa se raporteze la ceilalti.
Pentru unii oameni, umilirea altuia este o metoda rapida de a se simti importanti. Nu trebuie sa construiasca nimic, sa demonstreze ca stiu ceva sau sa faca vreun efort ca sa devina mai buni. Este suficient sa gaseasca un om pe care sa-l ironizeze, sa-i scoata in evidenta o greseala sau sa-l puna intr-o situatie stanjenitoare. Pentru cateva clipe, au impresia ca sunt deasupra lui.
Numai ca superioritatea obtinuta prin umilirea altcuiva este o iluzie. Nu te face mai inteligent, mai valoros sau mai respectat. Arata doar ca ai ales sa folosesti slabiciunea, greseala sau vulnerabilitatea altcuiva pentru a-ti construi propria imagine.
Am intalnit genul acesta de comportament in tot felul de situatii. La serviciu, unde cineva simte nevoia sa-si faca un coleg de ras in fata celorlalti. Pe internet, unde oamenii isi permit sa jigneasca persoane pe care nici macar nu le cunosc. In familie, unde o remarca rautacioasa este justificata prin celebra scuza “hai, ca doar am glumit”.
Dar o gluma la care rade doar cel care o face, in timp ce celalalt se simte umilit, nu mai este chiar atat de amuzanta.
Mai interesant este ca unii dintre acesti oameni stiu foarte bine sa se poarte frumos atunci cand au ceva de castigat. Pot fi amabili cu persoanele importante, respectuosi cu cei de care depind si extrem de atenti la propria imagine. Rautatea lor apare mai ales in fata celor despre care cred ca nu le pot raspunde sau ca nu reprezinta o amenintare pentru ei.
Asta spune multe despre felul in care inteleg respectul. Pentru ei, respectul nu este ceva ce oferi unui om pentru simplul fapt ca este om. Este ceva ce acorda selectiv, in functie de statut, utilitate sau teama de consecinte.
Si poate ca aici este una dintre cele mai mari diferente dintre oameni, unii se poarta frumos pentru ca asa considera ca este firesc, iar altii se poarta frumos doar atunci cand au un motiv.
Desigur, nu putem sti intotdeauna ce se afla in spatele comportamentului cuiva. Uneori poate fi nesiguranta, alteori frustrarea, dorinta de a domina sau pur si simplu un obicei invatat. Dar nici nu trebuie sa descoperim toate motivele pentru a intelege ca nu suntem obligati sa acceptam lipsa de respect.
Nu trebuie sa demonstrezi ca esti mai destept decat cineva care incearca sa te umileasca. Nu trebuie sa-i raspunzi cu aceeasi moneda si nici sa-ti consumi energia incercand sa-i schimbi felul de a fi. Uneori, o limita clara si refuzul de a participa la jocul lui spun mai mult decat zece replici bine construite.
Iar daca ai fost vreodata tinta unui astfel de comportament, incearca sa nu faci greseala de a transforma rautatea altuia intr-o indoiala despre propria valoare. Faptul ca cineva incearca sa te faca sa te simti mic nu inseamna ca esti mic. Inseamna doar ca, in acel moment, el a ales sa se raporteze la tine intr-un mod lipsit de respect.
Nu toti oamenii te vor trata corect. Nu toti vor aprecia bunul-simt si nu toti vor intelege ca poti fi ferm fara sa fii umilitor. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa cobori la nivelul comportamentului lor pentru a-ti apara demnitatea.
Pana la urma, daca singurul mod in care te poti simti superior este sa faci un alt om sa se simta inferior, poate ca ar trebui sa te intrebi cat de solida este, de fapt, acea superioritate.
Un om cu adevarat sigur pe el nu are nevoie sa te micsoreze pentru a-si demonstra valoarea. Iar un om care te respecta nu simte nevoia sa te umileasca doar ca sa se simta el mai important.
Am observat că, din păcate, la noi umilirea și bârfa au devenit aproape un sport național, prezent peste tot , de la interacțiunile zilnice până pe rețelele de socializare. Trăim într-o lume în care mulți oameni simt nevoia să se laude agresiv, crezând că așa devin respectați…
Nu am înțeles niciodată de ce să vrei atât de mult ca alții să vadă că ești important. Un om care are o valoare reală într-un context social nu va simți niciodată nevoia să demonstreze nimic sau să micșoreze pe altul ca să iasă el în evidență. Importanța lui autentică vine din fapte, din ceea ce face concret, iar acele fapte vorbesc de la sine, fără zgomot și fără spectacol. Când ai un caracter solid, ești conștient de valoarea ta și nu ai nevoie de “victime” pentru a te simți împlinit.
Și eu cred că îl vezi pe un om cu adevărat atunci când nu are reflectoarele pe el. Valoarea reală nu strigă, nu cere atenție și nu se hrănește din validarea celorlalți. Își găsește liniștea pur și simplu în lucrurile făcute bine și în conștiința curată.
Până la urmă, frumusețea caracterului nu stă în capacitatea de a-i pune pe alții la punct, ci în puterea de a rămâne discret, integru și bun, indiferent de câtă răutate este în jur. Adevărata superioritate nu se măsoară în câți oameni ai reușit să lași în urmă, ci în liniștea de a ști că faptele tale lasă loc de mai bine, nu de suferință. Iar când reușești să-ți păstrezi această pace interioară și blândețea, ai câștigat deja cel mai important lucru: ai rămas tu însuți într-o lume care uită prea des să fie umană.