O simti, o porti cu tine, o ascunzi printre lucrurile marunte ale zilei si, din cand in cand, te intrebi daca omul de langa tine simte macar o parte din ceea ce simti tu. Poate ca da. Poate ca nu. Si tocmai aici incepe nelinistea aceea frumoasa care nu te lasa sa inchizi complet usa.
Sunt iubiri care nu se spun niciodata. Nu pentru ca nu exista cuvintele, ci pentru ca uneori doua persoane pot privi acelasi apus si pot vedea lucruri complet diferite.
Tu vezi un inceput. Celalalt poate vedea doar o seara frumoasa.
Tu astepti un mesaj. Celalalt nici nu stie ca telefonul tau a ramas pe masa, cu ecranul in sus.
Tu cauti sens in fiecare privire, in fiecare atingere intamplatoare, in fiecare “ai grija de tine”. Iar celalalt poate spune aceleasi lucruri fara sa banuiasca macar cat de mult inseamna pentru tine.
Si atunci apare intrebarea pe care o evitam cel mai mult…
Daca iubirea mea este sincera, de ce nu este suficienta?
Poate pentru ca iubirea nu functioneaza dupa principiul “eu simt, deci trebuie sa simti si tu”.
Poate ca uneori poti iubi un om fara ca acel om sa fie pregatit sa te iubeasca inapoi. Sau poate te iubeste, dar in alt fel. Mai putin. Mai timid. Mai complicat. Sau intr-un moment in care nu poate sa-ti ofere ceea ce tu ai nevoie.
Si poate ca aici este partea cea mai grea.
Nu faptul ca iubesti.
Ci faptul ca nu stii daca sa mai speri.
Pentru ca speranta este frumoasa cand exista un drum. Dar devine obositoare cand stai singur pe marginea lui si astepti sa apara cineva.
Totusi, sunt iubiri care, chiar daca nu ajung niciodata sa fie impartasite, lasa ceva bun in urma lor. Te invata cat de profund poti simti. Iti arata ca inca mai ai in tine tandrete, rabdare si dorinta de a avea grija de cineva.
Poate ca nu toate iubirile vin ca sa ramana.
Unele vin doar ca sa ne puna o intrebare.
“Cum ar fi fost daca si celalalt ar fi simtit la fel?”
Poate ca nu vom afla niciodata raspunsul. Poate ca tocmai de aceea ne intoarcem, din cand in cand, la anumite amintiri, la o conversatie banala, la o privire care poate n-a insemnat nimic pentru celalalt, dar care pentru noi a ramas vie.
Pentru ca exista oameni pe care nu i-am avut niciodata, dar pe care, intr-un fel greu de explicat, simtim ca i-am pierdut.
Poate ca intr-o zi ne vom intalni din nou cu oamenii pe care i-am iubit in tacere si vom intelege, dintr-o singura privire, tot ceea ce n-am avut curajul sa ne spunem. Poate vom zambi, ne vom aminti si ne vom intreba cum ar fi aratat viata noastra daca, macar o singura data, inimile noastre ar fi batut in acelasi ritm.
Dar pana atunci, ramane intrebarea pe care nu avem curajul sa o punem…
Oare iubirea neimplinita este cea mai trista forma de iubire sau cea mai frumoasa dovada ca putem simti ceva profund fara sa cerem nimic in schimb?
Si mai este ceva la care ma gandesc uneori.
Poate ca nu suferim cel mai mult pentru oamenii pe care i-am pierdut, ci pentru cei alaturi de care n-am aflat niciodata ce am fi putut deveni.
Pentru ca un final, oricat de dureros, iti spune ca povestea s-a incheiat. Dar o iubire care nu a inceput niciodata iti lasa usa intredeschisa, iar imaginatia face ceea ce realitatea n-a mai apucat sa faca.
Si poate ca cea mai grea despartire nu este aceea in care cineva pleaca din viata ta, ci aceea in care trebuie sa renunti la un viitor pe care l-ai trait deja de o mie de ori in mintea ta, alaturi de un om care poate nici nu si-a imaginat vreodata ca ati fi putut avea unul.
Azi ți ai propus să emoționezi pe oricine citește ce scrii, poate mai mult ca oricând. Oricum, cu mine ai reușit.😘
Cred că răspunsul la întrebarea ta ascunde o mare frumusețe. Uneori, sensul iubirii nu este să găsească un loc unde să se așeze, ci doar să ne amintească cât de mult putem cuprinde în suflet.
Să iubești fără condiții, fără garanții și fără să aștepți nimic în schimb nu este o neîmplinire, ci o dovadă de absolut. Este un dar extraordinar pe care ți-l faci ție însuți. Să-ți dai voie să trăiești o asemenea intensitate, să accepți misterul lui “ce va fi” și să te bucuri de faptul că inima ta poate bate atât de viu este, într-adevăr, ceva extraordinar. Contează ceea ce porți în suflet și curajul de a lăsa acel sentiment să existe, pur și simplu. Iubirea este, înainte de toate, despre libertatea și capacitatea ta de a simți profund.