Am observat ca unii sustinatori ai lui Georgescu vorbesc foarte mult despre libertatea de exprimare. O invoca in postari, o apara in comentarii si iti explica de ce fiecare om trebuie sa aiba dreptul sa spuna ce gandeste.
Pana aici, suntem de acord.
Problema apare in momentul in care chiar spui ce gandesti, dar ai nesimtirea sa nu fii de acord cu ei. Atunci se schimba brusc regulile jocului. Nu mai esti un om cu o alta opinie, ci un tradator, un vandut, un prost sau, dupa imaginatia si vocabularul fiecaruia, ceva mult mai putin flatant.
Practic, libertatea de exprimare este un principiu extraordinar, dar numai atata timp cat nu-l folosesti impotriva convingerilor lor.
Mi se pare fascinant cum unii oameni pot sa sustina ca lupta pentru libertate, dar reactioneaza de parca le-ai insultat familia atunci cand cineva le contesta preferintele politice. In loc sa raspunda la argumente, trec direct la jigniri. In loc sa explice de ce cred ca au dreptate, incearca sa te discrediteze. Iar daca nu te pot convinge, macar spera sa te intimideze suficient incat sa nu mai raspunzi.
Si totul se intampla in numele libertatii.
Daca le spui ca nu esti de acord cu Georgescu, trebuie sa ai un interes ascuns. Daca nu sustii AUR, sigur esti platit de cineva. Daca le ceri argumente, esti manipulat. Daca le prezinti informatii care le contrazic convingerile, nu mai conteaza ce scrie acolo, pentru ca sursa este automat suspecta.
Observati mecanismul? Orice dezacord devine o dovada ca celalalt are ceva impotriva lor. Nu mai exista posibilitatea simpla ca doi oameni sa citeasca aceleasi informatii si sa ajunga la concluzii diferite.
Iar cand pornesti de la ideea ca numai tu ai dreptate, orice discutie devine inutila. Nu mai asculti ca sa intelegi, ci astepti sa-ti vina randul sa raspunzi. Nu mai cauti argumente, ci defecte in persoana care te contrazice. Si, daca nu gasesti nimic relevant, inventezi un motiv pentru care opinia ei nu ar trebui luata in serios.
Desigur, fiecare are dreptul sa-si sustina convingerile politice si sa critice opiniile celorlalti. Libertatea de exprimare nu inseamna ca nimeni nu te poate contrazice sau critica. Dar nici nu inseamna ca poti cere libertate pentru tine si sa-i tratezi pe ceilalti ca pe niste dusmani doar pentru ca nu gandesc la fel.
Nu trebuie sa fii de acord cu mine. Nici eu nu trebuie sa fiu de acord cu tine. Putem sa ne contrazicem, sa ne prezentam argumentele si sa ne sustinem convingerile fara sa ne transformam reciproc in tinte pentru injuraturi.
Asta inseamna sa intelegi ca libertatea de exprimare nu este un privilegiu rezervat celor care gandesc ca tine. Este un principiu care trebuie sa-i protejeze inclusiv pe cei ale caror opinii te deranjeaza.
Pana la urma, este usor sa vorbesti despre libertatea de exprimare atunci cand toata lumea iti da dreptate. Adevaratul test incepe cand cineva spune exact ceea ce nu vrei sa auzi.
Iar daca prima ta reactie este sa-l faci tradator, vandut sau dusman, poate ca nu libertatea de exprimare te deranjeaza, ci faptul ca nu poti controla ce gandesc ceilalti.
Libertatea nu inseamna sa vorbeasca toata lumea pe aceeasi voce. Inseamna sa putem vorbi chiar si atunci cand vocile noastre sunt diferite.
Textul acesta m-a pus mult pe gânduri și cred că ai expus o problemă uriașă, care trece mult dincolo de politică.
Am observat că, în ziua de azi, indiferent de subiectul pus în discuție — fie că vorbim pe social media, la muncă sau în societate — s-a pierdut complet această decență a dialogului.
Dacă îndrăznești să ai o opinie diferită, indiferent de domeniu, ești etichetat imediat ca fiind ignorant sau lipsit de inteligență. Parcă nu mai există cale de mijloc: ori ești de acord cu ceilalți, ori ești tratat ca un inamic.
Mi se pare că jignirea a devenit refugiul celor care nu mai au răbdare sau argumente să asculte. Până la urmă, respectul nu ar trebui să fie condiționat de faptul că vedem lumea la fel. Adevărata valoare a unei societăți și libertatea reală se văd tocmai în puterea de a ne contrazice cu argumente, de a rămâne curioși unii față de ceilalți și de a ne respecta reciproc, fără să simțim nevoia să ne atacăm sau să ne rănim prin cuvinte.