La fiecare etaj există cel puțin o colegă care plutește pe holuri cu un aer de martiră a eleganței, de parcă restul lumii e aici doar ca să-i ofere decorul necesar. Își poartă aroganța ca pe un accesoriu de lux, ignorând complet faptul că bârfele de la xerox nu o fac mai distinsă, ci doar mai previzibilă.
E un spectacol trist să vezi cum imaginea asta de fațadă se prăbușește la prima eroare de sistem sau la prima cafea vărsată. De ce simt unii nevoia să joace teatru la muncă, în loc să accepte că toți suntem în aceeași barcă, încercând să ajungem la ora cinci fără prea multe traume?
Ați avut de-a face cu astfel de personaje care se uită prin voi ca prin geam, de parcă existența voastră e doar o eroare de design în universul lor perfect compartimentat?
Leave a Reply