Este luni.
Ciudat cum incepem o noua saptamana deja obositi, ca si cum am imprumutat din energia celei care nici macar nu s-a terminat bine. Te trezesti cu senzatia neplacuta ca ai pornit intr-o noua cursa cu rezervorul pe jumatate gol, purtand pe umeri toata uzura si toate reziduire saptamanii trecute, pe care cele doua zile de weekend nu au reusit sa le stearga. Intri pe usa biroului sau deschizi laptopul gata epuizat, intrebandu-te cand anume ai pierdut startul si de ce odihna promisa de duminica a fost doar o iluzie de cateva ore. Se pare ca sistemul nostru biologic are nevoie de un update major pentru a procesa conceptul de relaxare in formatul standard de 48 de ore.
Poate problema nu este ziua de luni. Am transformat aceasta zi intr-un tap ispasitor universal, intr-o tinta perfecta pentru toate frustrarile si nemultumirile noastre legate de rutina. O invinuim pentru ca ne strica confortul, pentru ca ne forteaza sa ne punem alarme si sa ne amintim de responsabilitati, privind-o ca pe un inamic public care apare cu o precizie matematica la fiecare sapte zile ca sa ne distruga libertatea. Este de-a dreptul reconfortant sa ai un vinovat abstract si fix in calendar, scutindu-te de efortul de a recunoaste ca managementul propriului timp este un esec total.
Poate este ritmul in care alegem sa traim. Am intrat intr-o logica paguboasa a creditului emotional: traim pe datorie fata de propriul corp si fata de propria minte. Consumam resurse pe care nu le avem, acceleram atunci cand ar trebui sa franam si compensam oboseala cronica cu doze uriase de cafea si planuri si mai incarcate pentru zilele urmatoare. Alergam atat de repede prin viata, incat weekendul devine doar o scurta pauza de alimentare la boxe, nu o refacere adevarata. Luni este doar oglinda clara a acestui dezechilibru, momentul in care nota de plata pentru toata aceasta graba absurda ne este pusa in fata, reamintindu-ne ca nu poti pacali timpul la nesfarsit fara sa platesti dobanda in propria ta energie.
Citindu-te, mi-am amintit de momentele în care și eu trăgeam de mine, făceam prea multe lucruri deodată și ignoram corpul când îmi cerea să mă opresc. Plăteam exact acea dobândă uriașă în propria energie despre care scrii.Din fericire, am învățat că nu toate lucrurile au nevoie de atenția mea pe loc și am ales să nu mă mai neglijez. Acum, pentru că știu să-mi împart timpul, Luni nu mai este o povară, iar fiecare zi se simte ca o relaxare. Weekendul a rămas doar o deconectare de la job, nu o cursă disperată după odihnă.
Îți mulțumesc pentru acest text minunat. Este cald și profund și ne reamintește tuturor să încetinim ritmul înainte să ne pună oboseala nota de plată în față.