Avem o capacitate absolut remarcabila de a ne dezvolta o orbire selectiva atunci cand vine vorba de micile nereguli din viata noastra. Cand apare un zgomot ciudat la motorul masinii, dam radio-ul mai tare. Cand o discutie cu partenerul incepe sa scartaie, preferam sa ne refugiem in ecrane si sa mimam oboseala. Cand simtim o tensiune surda in corp sau o nemultumire legata de directia in care merge cariera, ne spunem ca este doar o faza, o saptamana mai proasta care va trece de la sine daca ne prefacem ca nu exista. Se pare ca butonul de volum al radioului a devenit principala noastra scula de reparatii mecanice si existentiale.
Mecanismul acesta de autoaparare este extrem de confortabil pe termen scurt. Ne scuteste de efortul de a deschide cutia Pandorei, de a purta conversatii inconfortabile sau de a lua decizii radicale care ne-ar scoate din zona de confort. Preferam o pace falsa si fragila in prezent, sperand in mod naiv ca timpul are aceasta proprietate magica de a repara lucrurile de la sine, ca un filtru natural care curata reziduurile fara interventia noastra. Este de-a dreptul reconfortant sa crezi ca praful de sub covor se va autoelimina printr-un proces misterios de descompunere spirituala.
Insa realitatea de la firul ierbii nu functioneaza asa. Lucrurile pe care le ignoram astazi devin problemele de maine. Timpul nu vindeca neglijenta, si doar ii ofera spatiul necesar sa creasca, sa adune frustrare si sa se transforme dintr-o simpla fisura intr-o prabusire totala. O replica lasata nespusa din orgoliu sau frica se transforma in resentiment mocnit, o mica neintelegere financiara devine o gaura in buget, iar o ignorare constanta a propriei oboseli se plateste, mai devreme sau mai tarziu, cu sanatatea. Fiecare amanare este, de fapt, un credit cu dobanda uriasa pe care il facem pe seama viitorului nostru, sperand ca cel de maine va fi destul de amabil sa stranga mizeria pe care noi o ascundem astazi cu atata sarguinta.
Timpul doar trece, nu repară nimic de la sine. Cred însă că dincolo de orgoliu sau frică, secretul stă în curajul de a privi adevărul în față. Iar acest curaj se naște atunci când știi că ești înțeles. Când există acea deschidere caldă de a vorbi despre lucrurile nespuse, nicio fisură nu se mai transformă în prăbușire. Până la urmă, doar atunci când avem curajul să fim sinceri cu noi înșine, găsim puterea de a repara ceea ce contează cu adevărat.