Sunt momente din alea cand te intersectezi cu privirea cuiva prin oras, la un semafor sau intr-o carciuma, si chipul ala iti ramane agatat de creier ani intregi. N-ai idee cine e, n-o mai vezi in viata ta, dar te trezesti dupa nu stiu cat timp, cand stai degeaba in pat si nu poti sa dormi, ca iti aduci aminte de faza aia din senin, de parca s-ar fi intamplat ieri. Ne bantuie chipuri straine fara sa le cerem voie.
E ciudat cum functioneaza mintea. Uiti unde ai lasat dracu’ cheile acum doua minute, uiti cum-i chema pe jumatate din colegii de liceu cu care ai impartit banca, dar tii minte perfect cum se uita la tine o tipa pe peron prin nu stiu ce an. Probabil ca ne agatam de tampeniile astea tocmai fiindca sunt singurele lucruri din viata noastra care au ramas intregi. N-au avut timp sa fie intinate de discutii idioate despre facturi, de orgolii, de gelozii sau de rutina aia zilnica de rahat care stinge orice chef de viata.
Fata aia n-a apucat sa te minta, sa te insele sau sa te enerveze ca lasa tubul de pasta de dinti deschis. O privire de doua secunde nu iti cere nimic, nu iti pune conditii si nu te baga in nicio drama. Ramane acolo o fantezie curata, neatinsa de realitate. E doar o frantura de film ramasa in capul tau de cand asteptai sa vina autobuzul, si e exact genul de film care nu se sterge, tocmai fiindca n-ai apucat sa afli cum se termina.
Partea cea mai amuzanta e ca probabil si tu ai ramas pe post de fantoma in capul altcuiva, fara sa ai habar. Poate te-a vazut o tipa intr-o zi proasta, cand erai ciufulit, imbracat cu primele haine gasite prin casa si te uitai pe geamul de la metrou cu fata aia de om care isi regreta toate deciziile din viata. Si din tot chinul tau de atunci, ea a vazut nu stiu ce mister sau vreo tristete profunda, poetica. Te-a pus direct personaj principal in mintea ei si isi aduce aminte de tine cand ploua afara, desi tu in secunda aia te gandeai doar daca mai ai bani pe card de o saorma sau daca ai stins gazul cand ai iesit pe usa.
Adunam in cap colectii intregi de oameni ca niste piese de muzeu, pe care ii tinem minte doar pentru ca n-am apucat sa ne cunoastem de fapt. E plin orasul asta de relatii perfecte care au durat cat o statie de tramvai. Le pastram acolo pentru zilele alea cand viata reala devine prea logica, prea plictisitoare si plina de obligatii. Cand te certi cu partenerul din motive penibile, cum ar fi ca iar a uitat sa duca gunoiul, iti pica bine sa stii ca undeva, in trecutul tau, exista o secunda in care ai fost perfect pentru cineva, fara sa faci absolut niciun efort.
Leave a Reply