Sunt fazele alea cand vezi pe cineva pe strada, la metrou sau la coada la magazin si te uiti asa, pret de o secunda, ochi in ochi. Atat iti trebuie, ca in capul tau deja iti faci tot filmul. Iti imaginezi cum ar fi, ce i-ai zice, unde ati iesi la o bere, ba chiar parca va vedeti peste zece ani mutati la casa voastra. Creierul o ia razna pe loc si brodeaza o idila intreaga, totul in timp ce tu astepti ca tipul de la casa sa iti bage produsele in punga. Ne regizam singuri niste lungmetraje de Oscar in cateva clipe.
Dar in realitate nu zici nimic, ca iti e rusine sa nu pari vreun ciudat, sa nu te balbii sau pur si simplu ti-e lene sa te complici cu un refuz. Ba se schimba semaforul, ba vine trenul, ba te striga cineva, te uiti in alta parte si aia a fost. S-a inchis subiectul, fiecare isi vede de drumul lui si nu va mai vedeti niciodata. Povestea s-a terminat inainte sa apuce sa inceapa. Coboram cu picioarele pe pamant si ne vedem de treaba noastra, cu sacosa in mana.
Si daca stai sa te gandesti bine, e mult mai bine asa. Daca ai fi avut tupeul sa te duci sa legi o conversatie, probabil iti dadeai seama in primele doua minute ca fata n-are nicio treaba cu tine. Poate scotea pe gura vreo perla de te pufnea rasul, poate avea o voce pitigaiata si enervanta sau poate incepea sa se planga de fostul ei iubit direct acolo, pe trotuar. Realitatea are prostul obicei sa strice absolut tot ce atingi.
Asa, in capul tau, tipa aia ramane perfecta. N-are defecte, n-are rate, nu te bate la cap si nu te lasa balta cand ti-e lumea mai draga. E singura relatie din viata ta care n-are cum sa dea gres, tocmai fiindca a durat doar trei secunde. Canapea din sufragerie stie cele mai frumoase scenarii. Pana la urma, cele mai misto gagici sunt exact alea cu care doar te-ai intersectat din priviri prin oras si n-ai mai apucat sa vezi cat de tare te-ar fi enervat de fapt daca deschideau gura.
Leave a Reply