Sunt zile in care am senzatia ca unii nu mai deschid netul ca sa citeasca ceva interesant sau sa vorbeasca cu un om normal. Nu, frate, ei intra direct pe aplicatie cu radarul pornit la maximum, doar doar o gasi pe cineva de guler ca sa inceapa un scandal din senin. Zici ca au o mancarime pe creier care nu se potoleste pana nu lasa zece comentarii kilometrice pline de nervi pe pagina unui strain care a indraznit sa aiba alta parere despre orice, de la politica pana la cum se fierb ouale. Ei nu cauta raspunsuri, ei cauta un nod in papura suficient de mare cat sa-si agate toate frustrarile de el. Se se pare ca navigarea pe internet a devenit o misiune tactica de gasit inamici publici in cele mai banale retete culinare.
Oamenii astia nu vor sa schimbe idei, nu-i intereseaza argumentele tale si in niciun caz nu vor sa ajunga la o concluzie logica. Ei au deja o doza de furie stransa de la munca, de la sefi, de la facturi sau din viata lor de zi cu zi si au nevoie de un container unde sa o rastoarne. Internetul e poligonul lor de tir gratuit, unde pot sa traga in oricine fara sa-i ia nimeni la intrebari. Daca scrii ca afara e frumos si ca iti place soarele, ei o sa iti lase un comentariu agresiv despre cum ignori tu seceta globala sau despre cum au murit oameni de insolatie acum doi ani. Daca zici ca iti place cafeaua neagra, te trezesti de nicaieri ca te acuza ca esti snob sau ca ai ceva cu fermierii care culeg laptele. Orice ai spune, pentru ei e o declaratie de razboi. Este absolut inaltator sa vezi cum o banala preferinta pentru cafea fara zahar te transforma instant intr-un dusman declarat al economiei agrare mondiale.
De fapt, e o dependenta chimica acolo. Omul ala sta la el in bucatarie, in doliu intelectual, si da scroll pana cand ii sare benga de la vreo postare care nu se pupa perfect cu fixatiile lui. In secunda aia i se aprind beculetele, incepe sa-i pulseze vena de la gat si incepe sa bata in taste de parca tasteaza cu pumnii, stergand si rescriind jigniri ca sa fie sigur ca dor cat mai tare. Se simte si el bagat in seama si important pentru zece minute, are impresia ca livreaza dreptatea absoluta pe pamant, cand el de fapt doar isi varsa fierea pe un ecran de sticla. Strategia asta de a salva planeta stergand tastele cu pumnii de furie intr-o marti dimineata este de-a dreptul geniala.
E un sport national sa vanezi greseala celuilalt doar ca sa ai motiv sa te descarci de la adapostul anonimatului. Cel mai sanatos e sa-i lasi sa urle singuri in ecou, fiindca daca le raspunzi cu argumente logice, le dai exact oxigenul de care au nevoie ca sa tina focul aprins. Nu poti sa bati logica intrun un creier care a intrat pe profilul tau cu ranga in mana. Cel mai bun raspuns e ignorul total sau un block scurt, dat cu zambetul pe buze, ca sa-i lasi sa se certe singuri cu peretii in timp ce tu iti vezi linistit de viata ta, pe principiul ca daca nu le mai asiguri public pentru meciul lor imaginar, circarii isi strang singuri cortul de pe perete.
Ce imagini vizuale puternice reușești să transmiți prin ceea ce scrii… cel puțin mie! M-a pufnit râsul imaginându-mi personajul descris de tine, în care tastele iau foc de la atâta furie și îi ies flăcări pe urechi, parcă era în desenele cu Tom și Jerry. Dincolo de amuzament, realitatea e tristă, dar ai perfectă dreptate: cel mai bun răspuns e ignorul total. N-am intrat în viața mea în argumente cu astfel de oameni, block-ul instant e sfânt și ne salvează energia. Ai un talent minunat de a transforma un adevăr crud într-o poveste vizuală și simpatică. Superb!