E de necrezut cum pe strada, daca te atingi cu unul din greseala cu umarul, imediat isi cere scuze, isi asaza sacosa si isi vede de drum. Exista un minim de bun-simt ramas prin codul asta genetic nescris, o jena care te tine in limitele civilizatiei cand esti fata in fata cu un alt om si ii vezi ochii. Pe net, in schimb, se schimba complet treaba. Dispare orice urma de rusine si lasitatea devine brusc curaj. Intra unii cu picioarele direct in viata ta, iti lasa cate un comentariu plin de venin, te jignesc cu buna stiinta si tot ei se enerveaza daca nu-i apluzi ca au fost constructivi. Se cred mari profesori de morala de la inaltimea unui profil fals.
Oamenii astia au impresia ca daca au o tastatura in fata si un profil cu o poza furata de pe Google sau cu un catel, au primit si dreptul sa fie nesimtiti cu licenta. Isi impacheteaza toate frustrarile de acasa, toate esecurile si rautatile in eticheta asta mare de “parere personala” si “adevarul spus in fata”. Daca le raspunzi sau le zici civilizat ca au intrecut masura, sar ca arsi ca esti panseluta, ca nu suporti critica si ca ei doar au vrut sa fie utili, sa te ajute sa deschizi ochii. De fapt, nu-i intereseaza nicio utilitate, vor doar sa mai verse din mizeria lor interioara pe cineva, fara sa plateasca pretul pe care l-ar plati in lumea reala. Ca in viata de zi cu zi, daca te duci la unul pe strada sa-i spui din senin ca e prost sau ca nevasta-sa il insala, ai mari sanse sa iti aduni dintii de pe trotuar. Pe Facebook sau pe blog, insa, esti salvatorul moral al societatii. Scapi curat fara sa risti nimic.
E plin internetul de frustrati care confunda lipsa crunta de educatie cu transparenta. Te lovesc direct in plex, de nicaieri, si apoi raman mirati ca nu le multumesti pentru ca te-au ajutat sa vezi realitatea. Ba mai au si pretentia sa pornesti o dezbatere academica pe marginea dejectiilor pe care le lasa in sectiunea de comentarii. N-au decat sa astepte mult si bine.
Stau uneori si ma intreb ce e in mintea unui om care isi incepe dimineata intrand pe pagina unui strain doar ca sa-i spuna ca scrie prost, ca e urat sau ca parerile lui nu intereseaza pe nimeni. Cat de gol si de trist sa-ti fie sufletul ca sa iti iei ratia de fericire din faptul ca ai mai aruncat cu noroi in curtea altuia? Faza buna e ca ecranul ala de sticla de la telefon merge in ambele sensuri, fiindca blocheaza de minune pumnul lor virtual si iti pune totodata la indemana butonul ala salvator de block. E cel mai sanatos exercitiu de igiena mentala. Ii trimiti instant inapoi in anonimatul lor intunecat cu un singur click scurt, fara sa iti pierzi timpul mai mult de doua secunde, si ii lasi acolo sa fiarba singuri in propriul suc pana cand invata ca sinceritatea fara respect e doar nesimtire cu ecran protector.
Ai pus punctul pe rană cu atâta sensibilitate! Pe internet, ascunși după poze false, mulți își arată chipul real: o răutate pură, un mod trist de a-și demonstra “valoarea”. Cel mai dureros este să vezi femei în această ipostază. Femeia este, prin natura ei, blândețe și căldură. Când alegi în schimb agresivitatea, nu faci decât să îți strigi singurătatea și golul din suflet. Nu am înțeles niciodată de ce aleg unii oameni să fie răi, dar mă bucur că tu alegi mereu să spui adevărul cu atâta claritate. Te admir enorm pentru curajul tău de a taxa aceste lucruri și pentru felul tău extraordinar de a vedea și de a pune în cuvinte realitatea.