Ne place să credem că avem mereu motive întemeiate pentru ce facem. Uneori chiar avem, dar de cele mai multe ori avem doar scuze împachetate frumos.
Nu toți care pleacă de lângă tine sunt toxici, unii pur și simplu nu mai au chef de tine. Nu orice critică e invidie, că uneori chiar mai dai și tu de gard și refuzi să vezi. Și nu toți care te contrazic îți vor răul, mai ai nevoie și de câte unul care să-ți spună în față că o dai în bară, chiar dacă tu voiai să auzi doar de bine.
Nu ești mereu victima. Uneori ai fost tu cel care a rănit, care a tras prea mult de sfoară, care a ales prost sau care a tăcut ca un fraier exact când trebuia să vorbească. Și da, sunt momente în care problema ești tu.
Nu toate relațiile se rup pentru că celălalt a fost un nenorocit. Uneori doi oameni se iubesc, dar pur și simplu nu se potrivesc la traiul de zi cu zi.
Nu orice om care nu-ți răspunde e ocupat, uneori pur și simplu n-are chef de tine. La fel cum nu orice plecare e o dramă, ci de multe ori e o mare eliberare.
Nu trebuie să te iubească toată lumea, dar nici n-ai de ce să-i iei drept proști pe toți care nu-s de acord cu tine. Ai libertatea să ai păreri, la fel cum au și alții dreptul să-ți spună că vorbești prostii.
Nu toate visele îți ies și e ok să mai renunți la unele. N-are nicio treabă cu eșecul, ci doar că ai crescut și ți-ai dat seama că nu mai sunt pentru tine.
Timpul nu vindecă nicio brânză. Doar te înveți în timp să trăiești cu mizeriile pe care nu le mai poți schimba.
Lumea se schimbă, prioritățile o iau razna și drumurile se despart din mers. Asta e, n-ai ce-i face. Dacă pleacă cineva, nu înseamnă că a fost vreun om rău, ci pur și simplu s-a terminat faza aia din viață.
Nu trebuie să ai mereu ultimul cuvânt. Uneori cea mai deșteaptă treabă e să taci și să pleci din discuție. N-are rost să te chinui să-i dovedești ceva unuia care s-a hotărât deja că n-are chef să te înțeleagă.
Și încă una nasoală: n-o să ai timp în viața asta să le faci pe toate. Așa că vezi bine pe ce-ți spargi orele.
La final n-o să fii mândru că ai câștigat tu toate certurile de pe net. O să-ți pară rău de oamenii pe care i-ai pierdut din prostie, de locurile unde n-ai mai ajuns, de chestiile pe care n-ai avut tupeu să le încerci și de anii irosiți așteptând să pice ceva din cer.
Iar momentul ăla ideal nu mai vine. Viața începe oricum, că-ți convine ție sau nu.
Mi s-a întâmplat și mie ca în anumite discuții, din dorința de a explica, să uit să ascult… și să nu văd pe moment decât bucățica mea de adevăr. Nu pentru că am vrut să rănesc și nici din orgoliu, ci pur și simplu pentru că atât am putut eu în acea secundă. Asta ne face umani, imperfecți.
Dar cred că ceea ce te face cu adevărat frumos ca om este să ai puterea să-ți asumi ceea ce ai făcut, să lași deoparte scuzele și să spui un “îmi pare rău” sincer sau un “iartă-mă”. Să poți să recunoști asta… e o dovadă uriașă de maturitate și e un sentiment extrem de eliberator.
Ai scris multe adevăruri aici… Viața merge înainte, oamenii și etapele se schimbă, iar timpul nu stă după noi. În toată agitația asta din jur, cred că cel mai important lucru este să reușești să rămâi un om calm, blând și asumat în tot ceea ce faci. Liniștea asta interioară e cea care contează cel mai mult.