Ai și tu în agendă măcar un om cu care nu vorbești de șase luni, dar când îi vezi numele pe ecran marți la zece seara, știi direct că nu te caută să te întrebe ce mai faci.
A apărut o problemă.
Conversația începe mereu cu aceeași schemă obosită “Ce mai faci? N-am mai vorbit de o veșnicie!”. Nici nu apuci să-i scrii că ești bine, că vine imediat motivul real pentru care și-a adus aminte de tine: “Auzi, nu știi pe cineva pe la vreun service?” sau “N-ai cumva bormașina aia?” ori clasicul “Ajută-mă și pe mine cu o mica problemă”.
E fascinant ce memorie selectivă au unii. Pot să uite complet că exiști de ziua ta, de sărbători ori când ai tu o zi mai proastă, dar își aduc aminte la fix că ai tu o sculă prin garaj, o remorcă sau o cunoștință unde trebuie.
Partea cea mai bună e că, după ce îi rezolvi treaba, dispare iar fără urmă. “Mersi mult, dau o bere când ne vedem!”. O bere din aia imaginară, pe care o s-o beți probabil la anul, când i se mai strică ceva prin casă.
Dacă vrei să vezi cât ține de fapt conversația, e simplu, răspunde-i peste două zile sau zi-i scurt că n-ai cum să-l ajuți de data asta. Să vezi ce repede se termină tot dorul ăla și cum nu mai auzi de el o perioadă bună.
N-are rost să te enervezi. Până la urmă, unii oameni nu caută prieteni, caută doar o trusă de scule la care să strige când intră în pană.
Leave a Reply