Cand eram copii, libertatea era un concept urias, mitic, plasat undeva dincolo de granita majoratului. Ne imaginam ca a fi adult inseamna sa faci regulile, sa dormi cand vrei, sa mananci ce vrei si sa pleci unde vezi cu ochii, fara sa dai socoteala nimanui. Priveam lumea celor mari ca pe un teritoriu infinit de posibilitati, unde nimeni nu te trimite la culcare si unde poti, in sfarsit, sa fii stapanul propriului tau destin. Voiam sa crestem mai repede, convinsi ca varsta ne va aduce cheia de la toate usile inchise.
Dupa ce trec anii si intri in paine, realizezi ca definitia libertatii se schimba radical si devine mult mai pamanteana. Libertatea visata in copilarie vine la pachet cu un morman de facturi, termene limita la birou, sedinte inutile, asteptari sociale si o lista nesfarsita de responsabilitati care iti consuma fiecare picatura de energie. Iti dai seama rapid ca nu mai esti controlat de parinti, si de un sistem mult mai implacabil de obligatii zilnice din care nu poti sa iti iei concediu cand ai tu chef.
De aceea, la maturitate, toate idealurile alea mari si pompoase se strang ca o haina ramasa mica si lasa locul unei singure dorinte, de o simplitate dezarmanta: o sambata fara nicio obligatie. O zi in care telefonul sa nu sune cu vreo urgenta inventata la birou, in care sa nu ai de bifat nicio intalnire de complezenta si nicio vizita facuta din pura politete. Sa poti sa iti bei cafeaua in liniste deplina, privind pe geam fara sa te simti vinovat ca nu produci nimic, sa citesti o carte sau pur si simplu sa lasi timpul sa treaca fara niciun plan. Cand ai o viata plina de zgomot si sarcini, o zi intreaga de perfecta inutilitate devine cel mai mare lux si cea mai curata forma de libertate pe care o mai poti castiga.
Leave a Reply