Nu exista o forta a naturii mai greu de oprit si mai fascinanta de privit, de la distanta, decat un om perfect incompetent care a capatat o incredere oarba in propriile forte. Cat timp prostia e timida si sta in banca ei, lumea e un loc relativ linistit. Problema apare cand individul descopera cartile de dezvoltare personala, citatele despre cum “totul e posibil daca crezi in tine” si discursurile despre curaj. In acel moment, cand toate franele nesigurantei dispar, se ridica cortina si incepe un spectacol de un penibil absolut. Este de-a dreptul inaltator sa vezi cata maretie poate emana dintr-un creier complet neatins de povara culturii generale.
Inainte, daca cineva nu se pricepea la un domeniu, prefera sa taca si sa asculte, de teama sa nu para ridicol. Astazi, lipsa de cunostinte e privita ca un avantaj, ca o “perspectiva proaspata”. Cu cat un om stie mai putine despre un subiect, cu atat vorbeste mai tare, mai apasat si cu o siguranta de fier care te lasa fara replica. Il vezi cum iti explica cu aceeasi mina de expert cum sta treaba cu geopolitica, cum se repara o masina, cum se cresc copiii sau cum se conduce o companie. Lipsa lui de indoiala e de-a dreptul infricosatoare; pentru el, lumea e simpla, alb si negru, iar oricine aduce argumente sau nuante e catalogat instant drept “hater” sau om cu mentalitate limitata. Probabil ca sinapsele lui functioneaza mult mai rapid tocmai pentru ca nu intalnesc niciun obstacol cognitiv in cale.
Partea cea mai dureroasa e ca traim intr-o epoca in care aceasta aroganta a nestiintei e premiata. Pe internet si prin birouri, nu mai conteaza ce spui, si cat de sigur pe tine pari cand o spui. Un prost zgomotos si burtos in convingeri va aduna intotdeauna mai multi fani si mai multa atentie decat un om inteligent care are decenta sa aiba indoieli si sa isi masoare cuvintele. Cel mai sanatos mod de a supravietui unui astfel de spectacol nu este sa intri in arena si sa incerci sa aduci argumente rationale, pentru ca e imposibil sa castigi o disputa cu cineva care nu are aparatul mental necesar sa inteleaga ca greseste. Ramane doar sa iti iei o cafea tare, sa te asezi comod in spate si sa privesti spectacolul cu un zambet fin, asteptand momentul in care legile fizicii si ale realitatii il vor aduce, inevitabil, cu picioarele pe pamant.
Fascinant text! Cel mai amuzant spectacol este să-i vezi cum se încurcă singuri în propriile absurdități și, deși realitatea îi lovește direct în față, ei refuză să coboare de pe soclu. Rămân acolo sus, agățați de propria iluzie, convinși că dețin adevărul absolut. Într-adevăr, n-are rost să dărâmi pe cineva care se dă singur în vileag. Savurez cafeaua și privesc circul!