Este plina lumea de personaje care, in momentul in care vad un om care stie exact cat valoreaza, ce vrea si unde ii sunt limitele, sar imediat sa il taxeze drept “arogant”, “plin de el” sau “ingamfat”. Este o reactie aproape viscerala a grupului in fata individului care refuza sa joace piesa de teatru a falsei modestii. In societatea noastra, daca vrei sa fii placut, trebuie sa te plangi un pic, sa iti minimalizezi succesele si sa lasi capul plecat, ca sa nu trezesti, cumva, frustrarile celor din jur. Trebuie sa mimi o permanenta nesiguranta, sa dai din umeri cand esti laudat si sa spui ca a fost doar noroc, pentru ca multimea iarta mai usor un esec lamentabil decat o reusita asumata cu spatele drept.
Fiecare manifestare de siguranta este privita ca un atac direct la adresa neputintei colective. Daca nu te plangi de greutatile vietii la fel ca restul lumii de la masa, esti imediat etichetat ca fiind distant sau rupt de realitate, cand in fapt tu refuzi doar sa iti consumi energia intr-un cor de lamentari inutile.
Increderea adevarata este, de fapt, incredibil de linistita. Un om sigur pe el nu are nevoie sa ridice vocea, sa epateze cu masini, haine sau functii si nici sa demonstreze cuiva ca e mai destept. El pur si simplu isi vede de drum, spune “nu” fara sa se simta vinovat si nu isi cere scuze ca exista sau ca are succes. Tocmai aceasta tacere inteligenta si independenta totala de parerea publicului ii enerveaza cel mai mult pe cei nesiguri. Ei confunda absenta nevoii de validare cu dispretul fata de ceilalti. Nu pot concepe ca cineva poate functiona perfect fara aplauzele lor, fara confirmarea lor si fara sa ceara voie sa isi traiasca viata la un alt nivel.
Aceasta seninatate interioara actioneaza ca o oglinda nemiloasa pentru cei din jur. Lipsa ta de agitatie le scoate in evidenta propriile indoieli, propriile frici si neputinta de a lua decizii radicale, transformand simpla ta prezenta linistita intr-un factor de iritare maxima pentru toti expertii in viata altora.
Aroganta, in schimb, este doar o masca zgomotoasa, o fortareata construita pe o nesiguranta crunta. Arogantul are nevoie permanenta de spectatori, el trebuie sa te calce pe tine pe cap ca sa para el mai inalt, sa iti explice unde gresesti si sa iti arate cat de mult a realizat el in comparatie cu tine. El traieste exclusiv din reactia ta, din frica sau din admiratia pe care reuseste sa o stoarca prin agresivitate verbala si lux de fatada. Daca elimini publicul, arogantul dispare. Increderea ramane intacta si cand se stinge lumina. Ea nu are nevoie de reflectoare, de decoruri scumpe si nici de un comitet de primire care sa ii valideze valoarea la fiecare pas facut.
Oare cat de mult din critica pe care o auziti zilnic la cafea despre “aroganta” cuiva nu e, in realitate, doar invidia curata a unor oameni care nu au curajul sa traiasca dupa propriile reguli? Este mult mai confortabil sa arunci cu etichete jignitoare de pe marginea terenului decat sa admiti ca propria ta viata e ghidata de frica de a nu deranja, ramanand captiv intr-o piesa de teatru proasta in care toata lumea zambeste fals, dar nimeni nu are curajul sa fie autentic pana la capat.
Personal, admir enorm oamenii inteligenți, calmi și drepți, care au o coloană vertebrală și nu simt nevoia să demonstreze nimic nimănui. Cine este cu adevărat deștept, pur și simplu este. Pe mine nu m-a reprezentat niciodată invidia în fața unui om mai deștept ca mine; din contră, m-a făcut să-l admir și să vreau să înțeleg cum a ajuns acolo.Eu îmi cunosc foarte bine limitele, știu că sunt domenii în care nu excelez deloc și n-am o problemă să o recunosc. În schimb, acolo unde am avut pasiune, am stat, am aprofundat și am acumulat destule cunoștințe. Dar chiar și așa, niciodată nu m-am văzut mai sus decât altcineva din același domeniu. Cred că dacă ești inteligent, ai înțelepciunea să asculți și să înveți mereu câte ceva de la ceilalți, fără să te urci pe un piedestal. Ai mare dreptate cu textul ăsta, siguranța adevărată vine din liniște, nu din zgomotul de pe social media.