Te uiti in jur, in orice cafenea sau chiar la tine in sufragerie doi oameni care formeaza un cuplu stau la cativa centimetri distanta, dar fiecare e blocat in propria lui dimensiune digitala. Fetele le sunt luminate de ecrane albastre, iar singura interactiune din ultimele doua ore a fost un schimb sec de clipuri video trimise prin mesaje, insotit de un zambet mecanic. Am transformat relatiile intr-un consum rapid de continut, unde partenerul de viata a devenit doar un coleg de apartament cu care imparti facturile si curatenia. Este o adevarata dovada de armonie moderna sa iti exprimi dragostea printr-un link trimis de pe canapea.
Mai stim oare sa stam de vorba unii cu altii fara sa avem un telefon la indemana ca zona de tampon pentru momentele de tacere? Cand a fost ultima data cand v-ati privit partenerul in ochi timp de zece minute, fara sa verificati daca ati primit vreo notificare pe ecran? Se pare ca un ecran care vibreaza este mult mai captivant decat orice ar avea de spus persoana de langa noi. Ce anume cautam cu atata disperare in vietile filtrate ale unor straini de pe internet, de am ajuns sa le ignoram complet pe cele ale oamenilor de langa noi?
Leave a Reply