Acum patruzeci de ani, dimineata nu incepea cu alarma telefonului.
Incepea cu un cocos care nu stia ce inseamna butonul “Snooze”. Daca avea chef sa cante la patru si jumatate, canta. Daca mai raspundea si cocosul vecinului, era clar ca satul urma sa se trezeasca inaintea soarelui.
Primele care se miscau erau bunicile. Le auzeai prin curte inainte sa deschizi ochii. Auzai poarta, scartaia fantana si zanganea galeata, iar din bucatarie incepea sa vina miros de lemn ars si de Nechezol la ibric, dupa cateva cani iti venea sa nechezi. (Gluma populara, pentru ca Nechezolul era facut din aproximativ 20% cafea, iar restul din orz, ovaz, secara si naut.) Nu era o cafea scumpa, dar mirosea a dimineata curata.
Bunicii ieseau in sopru, priveau cerul cateva secunde si, fara aplicatii meteo, stiau direct daca vine ploaia sau e zi buna de cosit.
Pe ulita incepeau sa apara primii oameni. Unii mergeau cu sapa pe umar, altii impingeau bicicleta, iar cativa se opreau la poarta pentru doua vorbe. Nu existau mesaje cu “Buna dimineata!”. Oamenii si le spuneau privindu-se in ochi.
Din curti se auzeau gainile, ratele, porcii nerabdatori si cate un caine care latra mai mult din obligatie decat din convingere.
Copiii dormeau cat puteau, ca doar vacanta era vacanta. Dar niciunul nu ramanea in pat pana la pranz. La un moment dat auzeai vocea bunicii: “Hai, ca s-a racit laptele!”. Si acela era semnalul ca ziua incepuse.
Micul dejun nu venea in cutii colorate. Venea pe o felie groasa de paine, cu unt, cu gem sau cu rosii din gradina sau cu branza framantata. Si nimănui nu-i trecea prin cap sa intrebe cate calorii are.
Dupa aceea, fiecare isi vedea de treaba, unii la camp, altii la animale. Copiii isi gaseau imediat gasca. Nu aveau nevoie sa stabileasca pe grup unde se intalnesc. Ieseau pe ulita si, in cateva minute, se strangeau toti.
Ziua nu incepea cu notificari. Incepea cu oameni, cu glasuri si cu miros de pamant udat. Cu roua pe iarba, cu bunica maturand curtea si cu bunicul mesterind la ceva prin sopron ce nici nu parea stricat.
Astazi, dimineata incepe altfel. Ne trezim cu ochii direct in telefon. Vedem mai intai ce s-a intamplat in lume si abia apoi ne uitam pe geam sa vedem cum e afara. Ne spunem “Buna dimineata” prin emoticoane unor oameni aflati la sute de kilometri, dar uneori iesim din casa fara sa salutam vecinul de pe palier.
Poate ca lumea de atunci nu era mai usoara. Oamenii munceau din greu, aveau mai putin si isi faceau griji la fel ca noi. Dar aveau un lucru pe care azi il intalnim tot mai rar: isi incepeau dimineata fara graba.
Nu fiindca aveau ei mai mult timp decat noi, ci pur si simplu fiindca nu simteau nevoia sa-l alerge.
Poate de aceea, dupa atatia ani, nu-mi amintesc ce haine purtam sau ce jucarii aveam. Dar imi amintesc perfect cum mirosea o dimineata de vara in sat. Si am impresia ca mirosul acela era chiar fericirea.
Leave a Reply