Bai, ati observat ca cele mai mari porcarii si cele mai complicate incurcaturi nu apar niciodata intre tine si niste straini de pe strada? Cu aia de pe drum n-ai treaba, va vedeti de viata si gata. Toate mizeriile mari apar intotdeauna intre oameni care isi spun “prieteni” si care se bat cu pumnul in piept ca ar face orice unul pentru celalalt, la orice ora din zi si din noapte. Sunt exact gastile alea vesele in care se merge in fiecare weekend la gratare, se fac concedii lungi impreuna pe la mare, se lasa copiii sa se joace in aceeasi curte si se impart berile si povestile pana tarziu in noapte, pe terasa. Oamenii astia ajung sa isi spuna “familia noastra”, sa se sune zilnic pentru orice maruntis si sa stie totul unii despre ceilalti, de la ratele de la banca si problemele cu banii, pana la scandalurile pe care le mai au prin casa cu nevasta.
Dar toata idila asta frumoasa de duminica dupa-amiaza se prabuseste spectaculos in momentul in care apare primul interes real, o barfa mai suculenta sau prima ocazie de a obtine un mic avantajos pe spatele celuilalt. Atunci afli, de obicei prin altii, de la vreun cunoscut comun sau dintr-o scapare la o discutie intamplatoare, ca toata apropierea aia si toate zambetele calde de la masa erau doar o fatada de doi lei. In timp ce tu puneai suflet, sareai sa ajuti cand aveau nevoie de o masina sau de un imprumut si credeai ca ai gasit o a doua familie, in spatele tau se faceau de fapt calcule reci si destul de mizerabile. Se vorbea pe la spate cu un aer de superioritate, se vindeau secrete spuse la betie, in momentele de vulnerabilitate, si se cautau noduri in papura doar ca sa se simta ei mai presus sau sa aiba ce sa discute cand nu erai tu de fata.
E o senzatie incredibil de proasta si de amara cand iti dai seama ca ai primit in casa ta, la masa ta, niste oameni care de fapt te analizau ca pe o tinta si iti cautau defectele cu lupa. Iti dai seama ca, in timp ce voi ciocneati paharele, radeati si faceati planuri de vacanta pentru vara viitoare, increderea aia de care vorbeau toti cand se pileau pe la petreceri nu exista de fapt deloc. Toata treaba era de fapt doar o schema de complezenta, un cerc unde fiecare statea de ochii lumii, asteptand cu telefonul in mana sa vada cand greseste celalalt ca sa aiba ce sa barfeasca luni dimineata la cafea, cu alti colegi.
Cu timpul, dupa ce te frigi de cateva ori si iti trece si supararea, inveti sa fii mult mai zgarcit cu termenul asta de “prieten” si sa nu mai lasi chiar pe oricine sa iti intre in curte, sa iti cunoasca secretele si sa iti vada slabiciunile. Incepi sa intelegi ca e mult mai sanatos sa ai unul sau doi oameni de nadejde langa tine, cu care poti sa taci si sa fii sigur ca nu te tradeaza cand intorci spatele, decat o masa plina de guralivi care te aplauda si te perie doar cat timp le convine contextul sau cat timp ai ceva de oferit. Pana la urma, un gratar reusit si o bere rece se pot bea cu absolut oricine, dar oamenii de nadejde sunt foarte greu de gasit si n-o sa-i vezi niciodata pe la chermezele astea unde toata lumea se pupa cu toata lumea doar de fatada.
Leave a Reply