De ce oamenii fericiti nu simt nevoia sa demonstreze ca sunt fericiti?

Pe internet, daca esti fericit si nu pui poza, parca nici n-ai fost. Totul vine cu dosar de probe, cuplul perfect, cina perfecta, vacanta din catalog si nelipsita declaratie cu litere mari “sufletul meu pereche”, “cel mai bun sot”, “binecuvantata”. Evident, poza e trasa din unghiul bun, cu lumina aranjata si filtrul pus la punct.

Nu zice nimeni ca daca pui o poza faina esti neaparat nefericit. N-are treaba. Fiecare are voie sa se bucure si sa arate asta cand are chef. Doar ca uneori toata treaba asta incepe sa semene suspect de mult cu un spectacol regizat.

Fiecare aniversare e data pe goarna, fiecare iesire in oras e documentata ca la stiri si fiecare gest marunt ajunge tema de compunere. Cand vad atata insistenta sa-mi arati cat de minunata e viata ta, incep sa ma intreb cand mai ai timp sa o si traiesti, daca stai toata ziua cu ochii in ecran sa numeri aprecierile.

Fericirea aia pe bune e de o banalitate crunta.

E cafeaua bauta dimineata in liniste, fara telefon langa ceasca. E o gluma proasta la care radeti doar voi doi si n-are niciun haz pentru restul lumii. E omul care-ti lasa ultima gura de mancare fara sa zica nimic. E o seara chioara de marti in care zaceti pe canapea, cascati la un film si nu simtiti nevoia sa demonstrati nimanui nimic. Nu-ti trebuie fotograf pentru asta, nici validarea unor straini care sa-ti lase inimioare in comentarii.

De multe ori, oamenii care sunt chiar bine nu prea au timp de postat. Nu fiindca ar fi misteriosi sau tin secrete, ci pur si simplu isi vad de treaba lor. Cand esti impacat cu viata ta, nu simti nevoia sa strangi semnaturi de pe net ca sa fii sigur ca te iubeste partenerul. Stii tu si e de ajuns.

Mai e si cealalta fateta, aia mai trista. Cand pui afis mare cu cat de bine iti merge tocmai ca sa-i convingi pe ceilalti, sau sa te convingi pe tine insuti. Zici ca daca spui de zece ori ca esti fericit, poate incepe sa fie adevarat. Dupa ce se face poza, zambetul ala de catalog dispare instantaneu si se asterne tacerea in camera. Se mai intampla si din astea.

Problema nu e ca pui o poza din cand in cand. Problema e cand incepi sa traiesti pentru poza aia, in loc sa traiesti pentru omul care sta langa tine. Cele mai bune momente raman oricum alea pe care ai uitat complet sa le fotografiezi, fiindca erai prea ocupat sa fii acolo.