De cand te-ai dus, e toamna fara veste
Si parca toate florile au tacut.
Nici vantul nu mai spune vechi povesti,
Nici cerul nu mai pare cunoscut.
Mai trec pe drumul unde, altadata,
Mergeam alaturi fara niciun gand.
Acum rasuna umbra ta prin piatra
Si pasul meu se pierde suspinand.
Pe masa veche sta o floare uscata,
Intre pagini galbene de timp.
Atat a mai ramas din viata toata,
Un dor ce nu primeste nimic in schimb.
Te caut uneori prin seri senine,
Printre lumini ce tremura pe lac.
Mi se nazare ca vii iar spre mine,
Dar valurile trec si se desfac.
Am invatat ca sunt iubiri menite
Sa arda lin si sa nu se implineasca.
Ca unele izvoare, odata parasite,
Continua in taina sa traiasca.
Si daca-n lumea unde esti acum
Mai poti auzi suspinul meu tarziu,
Sa stii ca port acelasi vechi parfum
Al inimii ce nu te-a uitat, desi e prea tarziu.
Caci dragostea adevarata nu se stinge
Cand mana draga scapa din a ta.
Ea ramane ca o stea care invinge
Intunericul, dupa plecarea sa.
Leave a Reply