Există unii oameni care au o problemă fascinantă, nu prea știu ce să facă cu propria viață, dar au răspunsuri la cheie pentru toată lumea din jur.
Știu ei mai bine cine ar trebui să se căsătorească, cine să divorțeze, cine câștigă prea puțin, cine aruncă cu banii sau cine își crește copilul prost. Și, bineînțeles, îți spun exact ce-ar face ei dacă ar fi în locul tău.
Doar că nu-s în locul tău.
Au propriile lor mizerii pe cap, dar despre alea nu scot o vorbă. E mult mai comod să faci ordine în ograda altuia decât să pui mâna pe mătură la tine în curte.
Cand te uiți permanent peste gard la vecini, nu mai ai timp să te întrebi ce dracului faci cu viața ta.
Îi vezi unuia mașina și te roade de unde a avut bani, îi vezi relația și faci pariu cât mai ține, îi vezi concediul și te întrebi cine i l-a plătit, iar dacă-l vezi fericit, cauți repede un motiv pentru care n-ar trebui să fie.
E un mecanism super comod, dacă reușești să-i găsești un cusur ăluia din fața ta, te simți și tu ceva mai bine cu propriile tale eșecuri. O dau repede pe aia cu “da, are bani, dar sigur e nefericit”, “arată bine, dar are alte bube” sau “a reușit doar pentru că a avut noroc”.
Și uite așa, omul care n-a construit nimic la viața lui devine critic de profesie. N-are niciun rezultat în spate, dar are opinii gârlă. N-are nicio treabă cu domeniul, dar trântește verdicte. Habar n-are care e povestea, dar știe el deja concluzia.
Pe net faza asta a luato complet razna. Nici nu mai trebuie să cunoști omul, îți ajung două poze și un comentariu ca să-i faci dosarul complet. Iar dacă omul încearcă să-ți explice ceva, îi trântești că “se scuză”. Dacă tace, înseamnă că “ai avut dreptate”. Un joc mizerabil în care expertul câștigă oricum.
Am ajuns să confundăm o simplă părere cu autoritatea. Faptul că ai tu o opinie despre viața cuiva nu înseamnă că ai și dreptul să i-o dirijezi.
Oamenii cu adevărat deștepți vorbesc rar despre cum ar trebui să trăiască alții. Sunt mult prea ocupați să-și vadă de treaba lor: de familie, de muncă, de greșelile lor și de planurile lor. N-au nicio nevoie să câștige fiecare discuție și nici să le dovedească altora că au dreptate.
Înainte să te apuci să repari viața altuia, vezi dacă a ta nu e cumva dărâmată de tot. S-ar putea să descoperi că ai de muncă la ea o viață întreagă și să nu mai ai timp să fii expert pe banii și alegerile altora.
Natura meseriei mele îmi cere ca la job să vin mereu cu soluții practice și să țin ca lucrurile să fie făcute într-un anumit fel. Însă viața m-a învățat acum mulți ani că dincolo de muncă, lucrurile stau cu totul altfel. Ceea ce ni se aplică nouă nu trebuie să se aplice și celorlalți. Fiecare își cunoaște cel mai bine propria poveste și nu putem intra în viața cuiva să facem ordine după regulile noastre. Chiar și atunci când ni se cere un sfat, e minunat să oferim perspectiva noastră cu blândețe, dar lăsându-i omului libertatea totală să facă exact opusul dacă așa simte. De cele mai multe ori, oamenii nu au nevoie de profesori, ci doar de un spațiu sigur în care să fie ascultați. Iar tot ce trebuie să facem noi este să avem grijă de ceea ce am ascultat.