Biroul e grădina zoologică unde specia cea mai adaptată nu e cea inteligentă, ci cea care știe să dea din coadă exact când trece șeful pe hol. E fascinant să-i urmărești pe colegii care și-au transformat coloana vertebrală într-o piesă de schimb, gata să se curbeze în unghiuri imposibile pentru o vorbă bună “de sus”. Oamenii ăștia nu muncesc, ei fac lobby. Fiecare e-mail e o odă, fiecare ședință e un prilej de a puncta cât de genială a fost ideea celui care semnează statele de plată.
Apoi, există categoria “doamnelor” de birou. Le recunoști după parfumul care ajunge în cameră cu cinci minute înaintea lor și după aerul de superioritate pe care îl poartă ca pe o broșă ieftină. Se cred niște aristocrate rătăcite printre muritori, deși realitatea lor e limitată la bârfele de la bucătărie și la pantofii care le strâng vizibil degetele. Își aranjează ținuta cu o grijă de parcă ar merge la recepția de la ambasadă, când de fapt destinația e aceeași masă plină de firimituri și aceleași dosare prăfuite.
E o ironie subtilă în modul în care aceste personaje refuză să se privească în oglinda realității. Dacă s-ar uita cu adevărat, ar vedea că machiajul strident nu acoperă lipsa de caracter, iar tonul prețios nu ascunde o gramatică precară. Sunt niște construcții fragile din fard și lingușeală, care funcționează doar atât timp cât nimeni nu are curajul să le spună adevărul în față.
În acest teatru de păpuși, cafeaua ta e singura care are coloană vertebrală. Te uiți la ele cum plutesc prin birou, cu o demnitate de carton, și realizezi că singura lor realizare e că au reușit să-și convingă propriul ego că sunt indispensabile. Mâine, când șeful va schimba direcția, îi vei vedea pe aceiași pupincuriști cum se reorientează cu o viteză uimitoare, în timp ce “doamnele” vor căuta o nouă audiență pentru dramele lor închipuite. Tu doar mai ia o înghițitură și bucură-te că nu faci parte din distribuția asta de mână a doua.
Leave a Reply