Astazi mi-am dat seama ca ne pierdem jumatate din viata incercand sa parem altcineva, doar ca sa impresionam niste oameni de care, daca suntem sinceri, ne doare fix in cot. Ne trezim dimineata, ne punem mastile de oameni de succes, cumsecade sau mereu ocupati, si intram intr-o piesa de teatru obositoare doar ca sa bifam niste asteptari pe care tot noi le-am inventat. Adunam validari de pe internet, zambete false pe holurile de la munca si amabilitati de fatada, iar cand ajungem seara acasa suntem prea storsi ca sa mai stim cine suntem cu adevarat. Ne consumam toata energia pe decoruri, in timp ce inauntru e santier gol.
Tot astazi mi-am dat seama ca cele mai mari tepe ni le tragem singuri, cand ne amanam linistea pentru un “candva” care nu mai vine. Ne mintim singuri ca viata noastra incepe abia dupa ce scapam de creditul ala de la banca, dupa ce ne gasim alt job sau dupa ce apare omul ala perfect care sa ne repare toate bubele. Si uite asa trece timpul pe langa noi, iar noi ramanem blocati intr-o sala de asteptare permanenta, uitand ca viata se intampla fix acum, printre facturi, oboseala si cafele baute pe fuga. Fericirea nu e un premiu pe care il primesti la finalul cursei, si doar capacitatea de a te opri din alergat inainte sa fii prea batran ca sa te mai bucuri de drum.
Când realizezi cu adevărat ceea ce scrii tu acolo, începe să nu-ți mai pese de ce spun alții. Înveți, în sfârșit, să lași jos de pe umeri presiunea pe care părinții ne-o pun încă de mici, când suntem oarecum împinși în această cursă de a demonstra că și noi putem.Eu am înțeles destul de târziu că, în fuga asta continuă, viața trece pe lângă tine și ajungi să nu te bucuri de ea. Nimeni nu te va face fericit în locul tău. Trebuie să te faci fericit singur și să-ți trăiești viața pentru tine, nu pentru cei de lângă tine. Abia când renunți la măști și nu-ți mai pasă de gura lumii, înveți să te bucuri de viață cu adevărat.