Mulți își petrec prima parte a vieții alergând după relații din alea cu drame, care te țin numai în priză. Vor pasiune care arde repede, fluturi în stomac ori scandaluri urmate de împăcări la trei dimineața. Când ești mai tânăr, tot zbuciumul ăla ți se pare iubire adevărată. Trăiești cu impresia că dacă nu e cu scântei, suspine, uși trântite și mesaje lăsate în așteptare, nici nu se pune. Ba chiar ai senzația că, dacă lucrurile merg prea lin, lipsește ceva esențial.
Numai că vine o vreme când te saturi de scandal.
Te prinzi, în sfârșit, că starea aia continuă de alertă nu e pasiune, ci doar oboseală curată. Te saturi de jocuri de putere, de ghicit ce are celălalt când tace ipocrit și de pedepse din astea copilărești. Te saturi să fii mereu atent la ce scoți pe gură, să cântărești fiecare cuvânt ca să nu declanșezi o criză și să transformi orice chestie mică dintr-o zi obișnuită într-o ceartă de două zile. Îți dai seama câtă energie ai pierdut consumându-te aiurea pe tot felul de prostii care nici măcar nu contau.
Și abia atunci începi să cauți cu totul altceva.
Nu mai vrei un om perfect, decupat din reviste sau din postări de pe net. Nu te mai impresionează declarațiile pompoase și nici gesturile făcute doar ca să fie văzute de alții sau să dea bine în poze. Vrei pur și simplu pe cineva cu care să ai liniște. Un om care nu te pune să ghicești ce simte sau ce-l deranjează, ci vine și-ți spune direct, normal, la o cafea. Un om care are răbdare, nu sare la scandal din orice nimica toată și rezolvă chestiile din mers, fără să facă un spectacol din asta.
Asta nu înseamnă că vă plictisiți sau că s-a stins totul între voi. Înseamnă doar că, în sfârșit, poți să ajungi acasă și să respiri ușurat. Stai pe canapea jumătate de oră fără să zici nimic și știi că tăcerea aia nu ascunde nicio supărare sau vreo pedeapsă tăcută. Ai o zi proastă la muncă fără să ți se ceară socoteală că ești distras și nu mai trebuie să joci niciun rol de bărbat puternic care le știe și le rezolvă pe toate.
Până la urmă, asta e iubirea de la maturitate. Nu mai e focul ăla de paie care te arde repede și te lasă stors de energie, ci pur și simplu faptul că ai lângă tine un om de încredere, lângă care te simți, în sfârșit, acasă.
Un om alături de care nu trebuie să-ți aperi liniștea, pentru că ți-o oferă el în fiecare zi.
Leave a Reply