Nimic nu e mai amuzant decat omul care vrea sa stie toata strada cat a cheltuit pe tinuta, purtand logo-uri mai mari decat fata lui. Este acea persoana care are marca scrisa pe piept, pe curea, pe sosete si, daca se poate, si pe rama ochelarilor. Arata ca un panou publicitar care a prins viata si a iesit la plimbare.
Problema e ca, oricat de scumpe ar fi carpele alea, cand le pui pe toate deodata, rezultatul e mai aproape de o taraba din piata decat de luxul din reviste. Este barfa preferata a celor care inteleg ca eleganta inseamna sa fii observat, nu sa fii citit de la distanta.
E fascinant cum unii cred ca, daca scrie mare numele unui brand pe ei, asta le tine loc de personalitate sau de maniere. Te uiti la ei si parca vezi o factura umblatoare care striga dupa atentie prin toate mall-urile. In mintea lor, sunt niste simboluri ale succesului, dar in realitate par doar niste oameni care se tem ca, fara eticheta aia la vedere, nu ar mai fi bagati in seama de nimeni.
Adevaratul lux nu are nevoie de litere de o schioapa ca sa fie recunoscut. Vine din croiala, din material si din felul in care stii sa porti o haina, nu din cat de vizibil e numele designerului. Cand transformi fiecare iesire intr-o parada de firme, singurul lucru pe care il transmiti e ca ai platit mult ca sa arati ca o reclama de buget redus.
In final, e o chestiune de siguranta de sine. Cei care se simt bine in pielea lor n-au nevoie sa poarte un catalog intreg pe ei ca sa demonstreze ceva. Restul raman sa care dupa ei logouri uriase, sperand ca cineva o sa-i scaneze si o sa le dea valoarea pe care ei singuri nu si-o gasesc. Cam asta e diferenta dintre a avea stil si a avea doar bani de cheltuit pe litere de plastic.