Cred că dimineața e singurul moment din zi în care oamenii uită să joace teatru.
N-au avut timp să-și pună măștile, n-au apucat să-și tragă pe față zâmbetul ăla de serviciu și nici să-și pregătească replicile pentru fiecare discuție.
Dimineața îi vezi exact așa cum sunt, fie că ești la semafor, în stație, la cafenea sau la supermarket.
Unul își bea cafeaua privind în gol, fără să se uite la telefon, doar stă. Mă întreb dacă își face planuri pentru ce urmează sau dacă încearcă pur și simplu să mai câștige două minute de liniște.
O femeie își ține puștiul de mână, el sare peste fiecare dungă de pe trotuar, iar ea zâmbește, deși probabil se gândește deja la ședințe, facturi și ce mai are de cumpărat.
Un bătrân își plimbă câinele și merg amândoi super încet, fără nicio grabă, de parcă au tot timpul din lume.
La cafenea sunt cam aceiași oameni în fiecare dimineață, unii citesc ceva, alții freacă telefonul, iar câțiva doar se uită pe geam. Mă întreb dacă își dau seama că, pentru câteva minute, sunt singurii din tot orașul care nu aleargă ca disperații.
Mai observ o chestie… dimineața oamenii salută mai des. Poate că n-au apucat să se certe cu nimeni, nu i-a dărâmat încă oboseala sau pur și simplu dimineața ne mai amintește o secundă că toți suntem doar niște oameni care încercăm să ne descurcăm cum putem.
Îmi place să cred că orașul are două fețe, una de dimineață și alta după-amiază.
Dimineața e mai sinceră, mai tăcută și mai puțin grăbită decât pare. Abia pe la prânz încep claxoanele, nervii, telefoanele, termenele limită și toată alergătura aia care ne face să uităm unde dracului voiam să ajungem de la bun început.
De asta îmi plac diminețile. Nu pentru cafea sau pentru liniște, ci pentru că la ora aia lumea pare încă neterminată, ca o foaie albă pe care n-a apucat nimeni să scrie.
Și, pentru câteva minute, am senzația că oamenii sunt mai reali și mai naturali decât măștile pe care și le pun mai târziu, când începe nebunia.
De asta, din când în când, îmi place să plec cu zece minute mai devreme de acasă. Nu ca să ajung mai repede la treabă, ci ca să mai am timp să mă uit la oameni. Pentru că, dacă ești puțin atent, cele mai mișto povești nu le citești pe net, ci trec pe lângă tine în fiecare dimineață.
Leave a Reply