Am observat o chestie de-a lungul anilor, nu toți oamenii care te antipatizează au fost răniți de tine. Pe mulți îi roade ceva mult mai simplu, și anume faptul că n-au nicio putere asupra ta.
Nu le ceri voie pentru orice rahat, nu stai să le cauți validarea, nu te milogești după atenția lor și nici nu-ți schimbi opiniile doar ca să le pice lor bine. Iar pentru unii, chestia asta e suficientă ca să te bage direct la categoria “probleme”.
Există inși care se simt importanți doar când ceilalți depind de ei… când le ceri sfaturi, când le ceri voie, când le ceri ajutor sau când pot decide ei în locul tău.
În clipa în care apare cineva care merge pe picioarele lui, ceva se rupe. Nu mai poate fi controlat, nu mai poate fi manipulat și nu mai poate fi făcut să se simtă vinovat aiurea.
Și fix atunci încep vorbele, că ești prea mândru, că te crezi mai bun ca alții, că nu știi să lucrezi în echipă sau că ești un om dificil.
Toate vorbele astea n-au nicio treabă cu cine ești tu de fapt, ci arată doar frustrarea celui care le scoate pe gură.
Orgoliul are o nevoie bolnavă de supunere, vrea oameni care să-i confirme importanța, să-i hrănească ego-ul și să-i dea senzația că fără el se dărâmă lumea.
Doar că oamenii liberi funcționează altfel. Ascultă, respectă și colaborează, dar nu-și predau libertatea doar pentru că are altul nevoie să se simtă de neînlocuit.
De asta sunt atât de greu de înghițit. Nu că ar fi ei mai buni, ci pentru că sunt imposibil de controlat.
Am învățat că una dintre cele mai mișto senzații e să nu mai simți nevoia să fii pe placul tuturor. Nu că ai devenit vreun nesimțit nepăsător, ci pentru că ai înțeles că respectul nu înseamnă ascultare oarbă, iar o relație curată n-are nicio treabă cu dependența.
Un om care te respectă pe bune n-o să încerce niciodată să te țină lângă el prin șantaj sau control, ci pur și simplu are încredere în tine.
Restul vor continua să fie ofticați pe un singur lucru: că n-au telecomanda vieții tale în mână.
Super scris. Textul tău e perfect și arată o realitate dură.
Aș adăuga aici și categoria oamenilor care nu te suportă pur și simplu pentru că ești fericit, optimist și liniștit. Toți avem probleme, dar unii alegem să nu le descărcăm asupra celorlalți în public.
Am întâlnit persoane care nu mă cunoșteau, dar care erau deranjate doar de faptul că râd, că glumesc și că sunt eu însumi. Probabil că libertatea și energia bună acționează ca o oglindă pentru propria lor nefericire. Când ești împăcat cu tine, devii greu de digerat pentru cei care trăiesc în război cu ei înșiși