Am văzut iar postări despre cât de “curată” și “mândră” era țara înainte de ’89. E amuzant să vezi tineri de douăzeci de ani care plâng după o epocă în care părinții lor stăteau la coadă pentru un cofraj de ouă de parcă era Sfântul Graal. Se confundă disciplina cu frica și suveranitatea cu izolarea într-o cușcă de beton.
E ușor să fii patriot pe internet, cu burta plină și căldura în calorifere. Oare ăștia care vor “mână de fier” chiar cred că ei ar fi cei care țin pumnul, și nu cei care încasează loviturile? E un paradox fascinant să ceri cenzură folosind libertatea de exprimare și să slăvești penuria în timp ce navighezi pe un telefon care costă cât trei salarii de atunci.
Ce le răspundeți celor care spun că “atunci măcar aveam toți de muncă”? Le reamintiți că a avea un loc de muncă obligatoriu nu însemna neapărat că ai și un sens, sau preferați să îi lăsați în bula lor de amintiri retușate, unde frigul și întunericul au fost șterse la montaj?
Leave a Reply