Nu e ea problema, sunt ceilalți care nu o înțeleg

Ea nu face nimic greșit.
Asta e prima regulă.

Dacă întrebi pe cineva apropiat de ea, o să-ți spună că e „prea bună pentru lumea asta”.
Că e “înțeleasă greșit”.
Că “oamenii nu țin pasul cu ea”.

Și, într-un fel, au dreptate.

Nu țin pasul.
Pentru că ea nu merge pe un drum drept. Merge în cercuri.

Azi e caldă. Mâine rece.
Azi e disponibilă. Mâine “are nevoie de spațiu”.
Azi spune lucruri care par promisiuni. Mâine le reformulează până devin amintiri confuze.

Nu minte direct. Ar fi prea simplu.
Ea ajustează realitatea. O îndoaie puțin, cât să încapă în varianta ei.

Și dacă o prinzi într-o contradicție, nu se enervează.
Zâmbește ușor, ca și cum tu ai pierdut firul.

“Nu asta am vrut să spun.”

Și, dintr-odată, începi să te întrebi dacă ai auzit bine.

Asta e partea interesantă.
Nu că te minte.

Ci că, după o vreme, nu mai ești sigur pe tine.