La birou, adevărurile nu se spun. Se plimbă. De la unul la altul, până capătă formă.
“Ai observat și tu?” e fraza care pornește tot.
Nu e clar ce trebuie observat. Dar, dintr-o dată, toată lumea observă.
Ea stă mai mult decât trebuie. El pleacă mai târziu decât de obicei. Se întâmplă lucruri mici, greu de dovedit, ușor de legat.
Apoi apare cineva care “știe sigur”. Nu spune cum. Nu trebuie.
Se adaugă detalii. Se elimină altele. Povestea se rafinează.
Și într-o zi, devine realitate. Nu pentru că e adevărată, ci pentru că e acceptată.
Cei implicați nici nu mai contează.
Important e că acum există o poveste.
Și într-un loc ca ăsta, poveștile sunt mai puternice decât faptele.