De ceva vreme observ că eticheta asta de “indisponibil emoțional” se lipește din ce în ce mai ușor. Dacă un bărbat nu se îndrăgostește după două întâlniri, dacă nu începe să-ți scrie din oră în oră sau dacă nu vorbește despre viitor când voi încă încercați să vă dați seama dacă vă place același tip de cafea, gata… sigur are o problemă.
Ba că e rece, ba că îi e frică de angajament sau că l-a rănit cineva și n-a trecut peste. Parcă trebuie neapărat să existe o explicație.
Dar dacă omul ăla chiar nu are nimic “defect”? Dacă pur și simplu nu mai intră cu capul înainte în orice poveste?
Când ești mai tânăr, lucrurile se întâmplă altfel. Două întâlniri reușite și deja începi să-ți faci filme. Un mesaj primit dimineața îți schimbă toată ziua, iar dacă persoana respectivă îți spune două vorbe frumoase, ești convins că poate de data asta chiar o să meargă.
Apoi mai trec câțiva ani. Treci printr-o relație în care investești luni întregi și care se termină aiurea, mai dai peste una în care simți că doar tu tragi și aduni câteva dezamăgiri pe care nici nu le mai povestești.
Și fără să-ți dai seama, începi să te uiți altfel la oameni. N-are nicio treabă cu răceala, pur și simplu nu mai ai chef să repeți aceleași greșeli.
Nu mai simți nevoia să scrii doar ca să nu se lase tăcerea. Dacă n-ai ceva de spus, nu scrii. Nu mai faci promisiuni după două săptămâni și nici nu-ți imaginezi vacanțe peste șase luni cu cineva pe care abia începi să-l cunoști.
Nu înseamnă că nu-ți mai dorești o relație. Doar că nu mai alergi după una cu orice preț.
Mai există și jocurile alea pe care unii le consideră flirt. Răspunsuri după opt ore doar ca să pară ocupați, întâlniri anulate în ultimul moment ca să vadă dacă insiști sau două zile de tăcere urmate de un “Hei, ce faci?” de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cu ceva ani în urmă, poate că un astfel de bărbat ar fi intrat în joc. Ar fi întrebat ce s-a întâmplat, ar fi insistat sau ar fi căutat explicații.
Astăzi, de cele mai multe ori, nu mai face nimic. Își spune că, dacă cineva chiar își dorea să fie acolo, n-ar fi fost nevoie de atâtea strategii. Așa că merge mai departe.
Din afară poate părea indiferență. Eu cred că este doar experiență.
Un om care a trecut prin destule nu mai simte nevoia să demonstreze nimic. Nu vanează atenție, nu încearcă să convingă pe cineva să-l placă și nici nu se luptă pentru oameni care par nehotărâți. Pur și simplu nu mai investește timp acolo unde vede din start că interesul vine doar dintr-o parte.
Și aici apare partea pe care mulți n-o vad.
Același bărbat pe care cineva îl descrie drept “rece” poate deveni complet diferit atunci când întâlnește femeia potrivită. Nu mai răspunde după ore întregi și nu mai pare distant. Își face timp, caută omul, este atent și prezent. Nu s-a schimbat peste noapte, ci doar simte în sfârșit că încrederea se construiește în doi, nu doar de unul singur.
Cred că există o diferență uriașă între un bărbat care fuge de apropiere și unul care nu mai acordă încrederea din prima zi. Primul evită orice relație serioasă. Al doilea doar a învățat că timpul, atenția și încrederea sunt prea valoroase ca să le împarți oricui.
Poate că unii vor continua să-i spună indisponibil emoțional. Eu cred că, de cele mai multe ori, este doar un om care a plătit suficient de scump pentru lecțiile lui și care nu mai simte nevoia să le învețe încă o dată.
Cred că noi, femeile, avem uneori tendința de a complica lucrurile și de a pune prea multe întrebări, când de fapt totul este mult mai simplu.
O relație matură ar trebui să fie despre liniște, nu despre agitație, drame sau interogatorii. Să fii bine tu cu tine înseamnă să nu mai ai nevoie de confirmări sufocante la fiecare pas:”De ce nu mi-ai răspuns acum?”, “Unde ești?”, “Ce faci?”. Genul acesta de control este doar stres, nu iubire.
Îți dau dreptate totală: eticheta de “indisponibil emoțional” este pusă prea ușor atunci când, în realitate, un om este doar obosit de jocuri, măști și strategii. Când ai trecut prin destule, vrei doar un spațiu sigur în care să fii acceptat exact așa cum ești. Cu zile bune, cu zile rele, cu momente în care vrei doar să taci și să știi că cel de lângă tine înțelege acea tăcere și nu o ia personal.
Până la urmă, normalitatea înseamnă să poți spune: “Uite, azi am o zi grea și nu am chef de vorbă”, iar celălalt să-ți răspundă cald: “E în regulă, vorbim când ești tu pregătit”.
Pacea și încrederea se construiesc tocmai din această libertate pe care ar trebui să ne-o oferim unul altuia.