Nu a fost vorba de iubire.
A fost vorba de ce puteai oferi.
Atenție. Timp. Răbdare.
Disponibilitate fără limită.
Ai dat fără să calculezi,
pentru că ai crezut că asta înseamnă să fii “bun”.
Și o vreme a mers.
Pentru că era convenabil.
Apoi, încet, ai început să nu mai fii suficient.
Nu pentru că te-ai schimbat,
ci pentru că nu mai era nevoie de tine la fel.
Nu te-a pierdut.
Nu a fost niciodată în punctul ăla.
Te-a folosit exact cât a avut nevoie.
Și, când nu a mai fost, a plecat fără dramă.
Iar tu ai rămas cu întrebarea greșită:
“Unde am greșit?”
Leave a Reply