Mi se pare o ironie destul de buna sa vezi oameni care vorbesc zilnic despre valorile romanesti, limba romana si identitatea nationala, dar care reusesc sa mutileze limba in aproape fiecare comentariu. Iti explica ei cum trebuie sa-ti iubesti tara, cum trebuie sa-ti respecti originile si ce inseamna sa fii roman adevarat, dar cand ajungi sa le citesti comentariile, ai nevoie uneori de un efort serios ca sa intelegi ce au vrut sa spuna.
Sa ne intelegem: greselile gramaticale nu te fac mai putin roman. Nici lipsa diacriticelor, nici o virgula pusa gresit si nici o exprimare imperfecta nu anuleaza dragostea cuiva pentru tara in care s-a nascut. Nu toti am avut aceleasi oportunitati, nu toti am avut parte de aceeasi educatie si nu toata lumea se exprima impecabil. Iar internetul nu este un examen de limba romana.
Problema apare cand cineva, care abia reuseste sa-si formuleze propriile idei, incepe sa le dea lectii tuturor despre inteligenta, educatie si adevar. Cand ii considera prosti pe cei care nu sunt de acord cu el, dar nu suporta nici macar sa i se atraga atentia asupra unei greseli. Cand vorbeste despre superioritatea valorilor sale, desi pare sa confunde increderea in sine cu lipsa oricarei indoieli.
Nu trebuie sa fii profesor de romana ca sa ai o opinie politica. Nu trebuie sa ai o diploma universitara ca sa-ti iubesti tara si nici sa vorbesti perfect pentru a intelege problemele societatii. Dar ar fi bine sa intelegem ca mandria nationala nu inlocuieste educatia, iar convingerea ca ai dreptate nu transforma automat orice spui intr-un adevar.
Ce ma amuza, de fapt, nu sunt greselile. Sunt pretentiile. Este siguranta cu care unii impart lumea in destepti si prosti, in patrioti si tradatori, in oameni care inteleg si oameni care trebuie sa taca, fara sa-si puna vreodata problema ca poate nici ei nu stiu chiar atat de multe pe cat cred.
Poti sa gresesti si sa fii un om inteligent. Poti sa ai o exprimare imperfecta si argumente foarte bune. La fel de bine, poti sa scrii impecabil si sa spui numai prostii. Gramatica nu garanteaza inteligenta, dupa cum patriotismul declarat nu garanteaza nici caracterul, nici competenta.
Dar daca alegi sa-i judeci pe toti dupa cat de bine scriu, ar fi corect sa accepti ca si propriile tale cuvinte pot fi judecate. Iar daca pretinzi ca aperi limba romana, poate ca merita sa incepi prin a o respecta si a invata mai mult despre ea, nu prin a-i umili pe ceilalti.
Nu trebuie sa scrii perfect ca sa fii roman. Dar nici nu devii automat un om competent doar pentru ca vorbesti despre patriotism cu foarte multa siguranta.
Pana la urma, tara nu are nevoie de oameni care doar declara cat de mult o iubesc, ci si de oameni dispusi sa invete, sa gandeasca si sa-si sustina convingerile prin argumente. Iar respectul pentru Romania ar trebui sa inceapa si cu respectul pentru adevar, educatie si capacitatea de a recunoaste ca mai avem lucruri de invatat.
Cât de fin ai expus realitatea din online-ul de astăzi. Citindu-te, mi-am amintit de felul în care marii oameni pe care i-a avut România își purtau patriotismul. Gândește-te la George Enescu, cel care se întreba cu atâta delicatețe dacă e firesc să le spună celor din Paris că este român, ca nu cumva să creadă că se laudă. Aceea era mândria autentică: discretă, clădită pe respect, pe valoare reală și pe mult bun-simț.
Astăzi, în schimb, ne lovim la tot pasul de o agresivitate pe care e greu să o înțelegi. Deși suntem liberi, în spațiul virtual pare că unii au rămas blocați într-o mentalitate cu reflexe comuniste, unde dacă cineva nu spune ca tine, este privit imediat ca un trădător. S-au pierdut nuanțele și capacitatea de a dialoga frumos.
Valorile adevărate nu se strigă și nu se impun prin judecăți aspre. Mulțumesc pentru această doza de dimineață; este o invitație caldă la decență, la introspecție și la un fel de a fi din care chiar avem ce învăța.