E de-a dreptul ironic să vezi cum se amestecă astăzi crucea cu pumnul bătut în masă, totul sub paravanul “valorilor tradiționale”. Mulți dintre liderii care promit acum salvarea spirituală a neamului folosesc, de fapt, aceleași unelte ca vechea Securitate: dezbinarea, ura și o suspiciune de-a dreptul bolnavă față de tot ce e diferit. Se vorbește despre iubirea de aproapele, dar doar dacă “aproapele” tău gândește, votează și arată exact ca ei. În rest, ești catalogat rapid ca inamic, trădător sau “rătăcit”.
Înainte de ’89, am văzut deja filmul ăsta și știm cum se termină, biserica era tolerată doar dacă “turna” cuminte la partid, iar tradiția era măsluită grosolan în laboratoarele propagandei, ca să dea bine în odele de curte. Atunci, ca și acum, credința nu era un spațiu al libertății, ci o simplă metodă de control.
Cine își imaginează astăzi că un regim autoritar, poleit cu icoane, îi va proteja cu adevărat credința, se înșală amarnic. Istoria ne-a arătat că totalitarismul nu acceptă concurență și nu are parteneri, ci doar supuși. El are un singur zeu veritabil. Statul și pe cel care îl conduce de la tribună.
Restul – sfinții, datinile, portul popular – sunt doar decoruri de mucava, folosite cinic pentru a manipula emoții colective și a câștiga încrederea celor nostalgici. În secunda în care dogma politică se va ciocni de cea religioasă, cea din urmă va fi prima sacrificată. Pentru acești “salvatori”, altarul nu e un loc de rugăciune, ci o simplă trambulină electorală. Odată ajunși la putere, își vor arunca aliații spirituali la coș fără nicio ezitare, exact așa cum au făcut-o și înaintașii lor în uniformă.
Leave a Reply