Ti-am scris in fiecare seara cate-o fila,
Dar n-am avut curajul sa ti-o dau.
Le-am strans pe toate intr-o carte umila,
Pe care numai stelele o stiau.
In fiecare rand traia o clipa,
Un zambet prins in aurul dintai,
O primavara care sta sa-nceapa,
Un drum pe care nu porneam decat cu tine-n gandul meu haihui.
Cand infloreau salcamii peste vale,
Iti cautam privirea printre flori.
Mi se parea ca toate ale tale
Sunt cerul, vantul si acei fiori.
Au trecut ani. Gradina e mai goala,
Fantana canta altui anotimp.
Dar dorul meu nu stie sa imbatraneasca,
El n-are ceas, nici umbra, nici timp.
Si astazi, daca te-as zari deodata
Venind usor pe vechiul drum pustiu,
As intelege fara nicio soapta
Ca te iubesc la fel de tarziu.
De aceea tin scrisorile ascunse,
Ca pe un sfant si tainic legamant.
Unele iubiri nu cer raspunsuri multe,
Le-ajunge sa ramana pe pamant.
Leave a Reply