Uneori încercăm atât de mult să fim pe placul cuiva, încât uităm să fim atenți dacă celălalt chiar se simte bine acolo.
Ne uităm la haine, la cum zâmbim, la ce povești scoatem pe gură și la ce impresie lăsăm. Și, în tot filmul ăsta din capul nostru, ratăm semnalele evidente.
Unul dintre cele mai simple teste este felul în care se poartă cu oamenii care servesc la masă. Chelnerul întârzie cu băutura, comanda nu e fix ce a cerut sau nota vine mai greu. Și, dintr-odată, femeia elegantă din fața ta își schimbă total fața “Cum e posibil să aștept atât?”, “Pentru ce plătim?”, “Chemați managerul!”.
Nu zic că trebuie să-i zâmbești chelnerului dacă ți-a adus altceva. Poți să-i spui calm că e o greșeală și să ceri să o rezolve. Dar e o diferență clară între a fi ferm și a fi lipsit de bun-simț. Felul în care tratezi un om de la care nu ai nimic de câștigat spune mult mai multe despre tine decât teatrul pe care îl joci când vrei să impresionezi pe cineva.
Apoi sunt semnalele care apar direct în conversație. La început e prezentă, vorbește, râde, pune întrebări și se uită în ochii tăi. Apoi, încet-încet, ecranul telefonului devine mult mai interesant. Îl verifică o dată, îl mai verifică o dată, iar răspunsurile ei se transformă în “da”, “nu”, “poate” sau “nu știu”.
Tu mai arunci un subiect pe masă, ea mai aruncă o privire în telefon. Tu mai bagi o glumă, ea zâmbește strict din obligație.
Și atunci ar trebui să te prinzi. Nu mai are niciun sens să tragi să salvezi întâlnirea cu orice preț. Uneori o întâlnire se termină cu mult înainte să vă ridicați de la masă, doar că tu încă refuzi să accepți asta.
Aici e important să știi când să pui punct. Nu te apuci să tragi cu dinții de discuție, să scoți glume forțate din joben sau să întrebi ca un disperat dacă s-a plictisit. N-ai cum să forțezi chimia. Zici simplu “Cred că pentru azi e de ajuns. Mi-a părut bine de cunoștință”. Și te ridici și pleci. Fără fețe lungi, fără reproșuri și fără replici ofticat-penibile de genul “oricum nu erai genul meu”.
Mai e și diferența dintre interesul pe bune și simpla politețe. O femeie interesată nu trebuie să râdă la orice prostie spui și nici să stea lipită de tine. Dar se implică: pune întrebări, duce discuția mai departe, ține minte ce ai zis mai devreme și are o curiozitate sinceră. Nu simți că tragi singur căruța.
Politețea arată cu totul altfel, îți răspunde frumos, dar nu întreabă nimic înapoi. Zâmbește de complezență, ascultă fără să se implice și se vede de la o poștă că abia așteaptă să plece.
Și poate cea mai bună chestie pe care o înveți din întâlnirile astea este să nu confunzi bunul-simț cu atracția. Faptul că o femeie e drăguță cu tine nu înseamnă că te place, poate doar a fost educată bine. La fel cum faptul că nu s-a legat o chimie nu înseamnă că e vreunul dintre voi un om nașpa. Pur și simplu nu se potrivește.
O întâlnire reușită nu înseamnă neapărat că pleci de acolo combinat. Uneori înseamnă doar că doi oameni au stat la o masă, au băut o cafea și s-au prins rapid că nu au ce căuta împreună. E de o mie de ori mai bine să vezi asta la prima cafea decât după trei luni pierdute aiurea pe mesaje.
Interesul pe bune nu se caută cu lupa. Se vede clar. Iar când nu se vede, înseamnă că răspunsul îl ai deja în față.
Leave a Reply