Această distincție lovește direct în miezul uneia dintre cele mai mari neînțelegeri despre infidelitate: ideea că trădarea este întotdeauna despre celălalt, despre lipsurile lui sau despre o simplă aventură carnală. În realitate, de foarte multe ori, infidelitatea feminină este un act profund egoist și disperat, dar nu în sensul (răutăcios) al cuvântului, ci în sensul supraviețuirii identitare.
Când o femeie înșală pentru că nu mai iubește, procesul este adesea lung, calculat și asumat mental cu mult înainte de actul în sine. Relația sa s-a stins treptat, s-a transformat în colegialitate sau, mai rău, în indiferență totală. În acest caz, celălalt bărbat este doar o destinație nouă, o ușă de ieșire dintr-o casă în care nu mai există căldură. Este o tranziție. Ea a plecat deja din punct de vedere emoțional, iar gestul fizic este doar formalitatea care semnează divorțul interior.
Însă a doua categorie ascunde o tragedie mult mai subtilă și mai dureroasă, femeile care înșală pentru că nu mai suportă cine au devenit.
Infidelitatea, în acest context, nu este o căutare a unui alt partener, ci o căutare disperată a propriei persoane, cea care s-a pierdut pe drum.
De-a lungul anilor, sub presiunea rutinei, a rolurilor de mamă, de gospodină, de parteneră mereu înțelegătoare și “cuminte”, multe femei se trezesc șterse, invizibile în propria lor viață. Devin o variantă a lor pe care nu o mai recunosc și pe care o detestă, o femeie obosită, previzibilă, care a uitat cum e să fie dorită, privită cu pasiune sau provocată intelectual și emoțional.
În brațele altcuiva, această femeie nu caută neapărat un nou iubit. Ea caută.
– O oglindă nouă. Vrea să vadă în ochii altcuiva că încă este atrăgătoare, vie, interesantă și plină de mister.
– O evadare din propria piele. Vrea să scape de responsabilități, de etichete și de trecut, chiar și pentru câteva ore.
– Amintirea celei de altădată. Vrea să își reamintească cum se simte adrenalina, spontaneitatea și libertatea.
Este o formă de revoltă împotriva propriei vieți, nu neapărat împotriva partenerului. De aceea, de multe ori, acest tip de infidelitate este urmat de o vinovăție uriașă, pentru că bărbatul de acasă poate este un om bun, un tată excelent și un partener corect. Problema nu este la el, problema este golul interior din ea, senzația că viața trece și ea a devenit doar un figurant în propriul scenariu.
Tristul adevăr este că o aventură poate cumpăra timp, poate oferi o iluzie temporară de vitalitate, dar nu va repara niciodată o identitate fărâmițată. Când lumina din camera de hotel se stinge, femeia trebuie să se întoarcă la aceeași oglindă de acasă. Și adesea, reflexia pe care o vede după aceea este și mai greu de suportat.
Crezi că o relație mai poate fi salvată atunci când infidelitatea a apărut din această criză de identitate, sau ruptura interioară este deja prea profundă pentru a mai fi reparată?
La întrebarea ta, răspunsul este că drumul înapoi nu mai există. Atunci când o femeie s-a rupt interior pentru a-și salva propria identitate, relația nu se mai repară, oricâte legături formale ar mai exista. Ea va rămâne mereu acolo unde poate fi ea însăși, fără măști.