Ti se intampla cateodata, din senin, sa te loveasca o stare ciudata. Auzi o piesa veche la radio sau treci pe langa un loc unde ieseati pe vremuri si te ia asa, din senin, o nostalgie apasatoare. Ne place la nebunie sa dam vina pe dragoste, cand de fapt e vorba doar de niste amintiri care ne iau pe nepregatite.
Primul impuls e sa crezi ca-ti e dor de omul ala. Iti vine sa pui mana pe telefon, sa intri pe profilul lui ori sa-i dai un mesaj scurt sa vezi ce mai face. Doar ca, daca stai si te gandesti rece, iti dai seama ca te pacalesti singur.
Daca ai pune omul ala inapoi in fata ta, cu toate chestiile din cauza carora v-ati separat, ai realiza in doua minute ca nu mai aveti nicio treaba unul cu altul. Nu omul iti lipseste cu adevarat.
Iti lipseste doar rutina de atunci. Iti lipseste faza aia cand stiai ca ai cu cine sa vorbesti intr-o seara de marti, ca te asteapta cineva acasa si ca te simteai mai linistit. Iti lipseste cum erai tu atunci, omul ala de dinainte sa-si puna toate scuturile si grijile din prezent. Lasi telefonul pe masa si-ti dai seama ca de fapt cauti o liniste pe care ai pierdut-o pe drum.
Incurcam des dorul de un om cu dorul de o perioada faina din viata noastra. Obisnuinta te fura cel mai urat. Te inveti cu prezenta cuiva, iar cand dispare, ramai cu un gol si ai impresia ca inca il mai iubesti. Dar nu e vorba de nicio iubire. E doar faptul ca urasti schimbarile si ti-e dor de starea de atunci.
E normal sa-ti mai aduci aminte de chestiile faine din trecut, dar asta nu e un motiv sa te intorci la o relatie care s-a rupt dintr-un motiv foarte clar.
Leave a Reply