În tren, timpul trece altfel. Și oamenii devin, pentru câteva ore, mai sinceri decât ar trebui.
Două femei, față în față. Nu se cunosc. Dar după câteva stații, pare că știu prea multe una despre alta.
“Nu m-a prins niciodată…” spune una, aproape cu mândrie.
Nu se laudă. Se justifică.
Povestea vine în bucăți. Un soț bun, dar absent. Un alt bărbat, atent, dar temporar. O alegere care nu a fost alegere, ci doar… moment.
“Nu e despre înșelat…” continuă ea. “E despre cum ajungi acolo.”
Cealaltă nu o contrazice. Doar ascultă.
Pentru că înțelege mai mult decât ar vrea.
Și în liniștea aia, dintre două stații, se vede ceva clar:
nu toate greșelile vin din lipsă de caracter. Unele vin din lipsă de limite.
Iar diferența dintre ele nu o spune nimeni cu voce tare.
Leave a Reply