Mai prind si eu televizorul deschis seara si ma uit ca la circ la emisiunile astea cu insule, ispite si burlaci fardati. Nu-mi dau seama cum dracu pot unii sa se uite serios la asa ceva fara sa le crape obrazul de rusine. Acolo nu mai e vorba de nicio relatie, e balamuc curat.
Scoate televiziunea in fata niste fete umflate cu acid pe la toate incheieturile, tencuite cu kilograme de fard, de zici ca le pica tencuiala de pe obraji daca stranuta o data. Si langa ele pun niste flacai rasi pe piept, pensati mai subtire decat femeile, care merg cracanati si incordati pe nisipul ala, sa li se vada venele pe muschi.
Toata ziua stau pe sezlonguri cu un pahar in mana si debiteaza niste prostii de te doare capul. Nu intreaba niciunul “Auzi, tu ai o meserie stabila? Stii sa pui o priza in perete? Ce faci iarna cand stai in casa?”.
Nu, nene. Discutiile sunt numai despre “chimie”, “testat limite” si “ce energie imi transmiti tu mie cand te uiti asa”.
Unul dintre ei, dupa ce s-a holbat jumatate de zi la costumul de baie al unei tipe, se duce direct in camera aia mica de interviuri si se jeleste la camera cu noduri in gat “Frate, simt o conexiune pe care n-am mai trait-o in viata mea!”. Iar a doua zi plange pe plaja ca e sfasiat intre doua femei, ca inima lui bate nebuneste si nu stie ce cale sa aleaga. Ce cale sa alegi, ma baiatule, cand tu pana alaltaieri nici nu stiai ca femeile alea respira pe pamant? Ti s-a urcat sangele la cap la caldura, ti-a soptit regizorul la ureche ce text sa bagi si tu te crezi mare actor de drama.
Toti o ard pe acolo ca au venit sa-si gaseasca jumatatea si marea dragoste. Mare minciuna. Au venit ca sa stea pe banii televiziunii trei saptamani la soare, sa-si arate bucile si bicepseii la camera si sa prinda urmaritori pe net. Dupa ce se termina balciul, se intorc toti acasa si incep sa vanda prafuri de slabit, creme de cosuri si haine chinezesti pe internet la fraierii care au stat cu gura cascata la televizor.
Daca vrei sa vezi ce poate un om si cat il duce capul, nu-l iei pe o plaja cu zece insi platiti sa-ti bage strambe si cu muzica dramatica pe fundal.
Iei femeia aia, te duci cu ea la o bodega ieftina sau o asezi la tine in bucatarie, ii pui o cafea simpla in fata si o iei la bani marunti. Sa vezi cum vorbeste cand e obosita. Sa vezi ce parere are despre munca, cum isi trateaza parintii si daca e in stare sa asculte o vorba fara sa puna mana pe telefon din doua in doua minute.
Acolo vezi omul, cand n-are reflectoare pe el si nu-i zice nimeni de la montaj cum sa dea din gene. Daca dupa ce trece entuziasmul cu fustele scurte ramai la masa cu una care n-are nimic in cap si doar da din buze aiurea, poti sa te legi la cap direct, ca ti-ai bagat beleaua in casa singur.
Cand ai nevoie de camere de filmat si de un regizor ca sa stii daca-ti place cineva, nu cauti nevasta. Cauti doar sa te stie lumea pe strada si sa zica vecinii ca ai aparut si tu la televizor.
Jos pălăria! Ai punctat genial criza asta a conversației, dar stai să-ți zic ce se întâmplă dincolo de ecran, la cei care se uită. Că acolo e adevăratul circ!
La mine în oraș este o stradă întreagă plină de terase. Ei bine, fiecare patron și-a scos televizorul afară și, când începe Insula Iubirii, se dă alarma. Strategia de marketing este extraordinară, dar ce vezi la mese te sperie.
Oamenii se îmbracă frumos, se parfumează, ies “în oraș” ca să socializeze, dar stau toți în șir indian, întorși cu fața la ecrane, muți și hipnotizați în fața acestei măgării imense.Nu scoate unul un sunet! Nu comunică niciunul cu niciunul. Practic, ies din casă ca să facă în grup exact ce puteau face în pijamale, pe canapea. Plătesc consumația doar ca să aibă privilegiul de a uita unii de alții în mod organizat. Dacă îndrăznești să vorbești mai tare, cred că îți iei și vreun “Șșșt!” de la mesele vecine, ca nu cumva să rateze vreo replică filozofică despre “energii”.
Doamne păzește, cât de trist să fii să faci asta? Ne strângem la terase ca să fim singuri împreună. Dar, na… ce știu eu? Or fi alte vremuri acum, o fi lumea modernă, iar eu am rămas de modă veche, din ăia care încă mai cred că la o masă se merge ca să te uiți în ochii omului, nu în ecranul televizorului.